Abdolrahim Mousavi, numit şef al statului major al forţelor armate iraniene în iunie 2025, a fost ucis în timpul atacurilor americane şi israeliene, alături de alţi generali de rang înalt, potrivit televiziunii de stat iraniene, informează AFP.
Televiziunea de stat a declarat că Mousavi a fost ucis împreună cu ministrul apărării Aziz Nasirzadeh, şeful Gardienilor Revoluţiei, Mohammad Pakpour, şi şeful consiliului de apărare Ali Shamkhani .
Sursa citată a precizat că aceştia au fost ucişi „în timpul unei reuniuni a Consiliului de Apărare”, adăugând că alte nume vor fi anunţate ulterior.
Ali Khamenei, liderul regimului islamic de la Teheran, „unul dintre cei mai răi oameni din istorie”, este mort, a anunţat sâmbătă seara preşedintele Donald Trump într-o postare pe Truth Social. La câteva ore după acest anunţ, duminică dimineaţă, presa de stat iraniană a confirmat decesul liderului suprem. Fiica, nepotul, nora şi ginerele său au fost, de asemenea, ucişi în atacuri.

