Florian Bodog, fost ministru al Sănătății, a fost condamnat marți la doi ani de închisoare cu suspendare pentru abuz în serviciu, în dosarul în care a fost acuzat că a angajat fictiv o consilieră la Ministerul Sănătății. Sentința instanței a stabilit, de asemenea, interdicții privind ocuparea unor funcții publice și obligația de a presta muncă în folosul comunității, informează ebihoreanul.ro. Decizia instanței nu este definitivă.

„Pentru comiterea infracţiunii de abuz în serviciu, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit în formă continuată, condamnă inculpatul Bodog Florian Dorel la pedeapsa principală de 2 ani închisoare”, arată minuta instanței.

În același dosar, consiliera pe care Bodog a angajat-o fictiv la Ministerul Sănătății, Olivia Marcu, a primit aceeași condamnare, de 2 ani de închisoare cu suspendare, pentru aceleași acuzații.

Cei doi au fost obligați, de asemenea, să returneze Ministerului Sănătății suma de 74.461 lei, reprezentând salariile plătite consilierei Marcu în perioada februarie 2017 – ianuarie 2018, perioadă în care aceasta nu s-a prezentat niciodată la locul de muncă.

Potrivit instanței, Florian Bodog a semnat, în fals, documente care atestau prezența acesteia la serviciu, precum și două contracte individuale de muncă și o declarație pe proprie răspundere. Deși Bodog a fost achitat pentru acuzațiile de fals în înscrisuri sub semnătură privată, pentru cele trei acte semnate în numele consilierei, el a fost găsit vinovat de abuz în serviciu.

În plus, instanța i-a interzis dreptul de a ocupa funcții publice sau autoritare pe o perioadă de 2 ani. Totodată, pe durata termenului de supraveghere, Bodog va trebui să presteze muncă în folosul comunității pentru 60 de zile.

Decizia instanței nu este definitivă și poate fi atacată cu apel în termen de 10 zile de la comunicare.

Condamnare la final de mandat

Florian Bodog primește această condamnare în ultimele zile ale mandatului de senator al României și în timp ce este decan al Facultății de Medicină și Farmacie din Oradea.

Florian Bodog a fost trimis în judecată în august 2021, de către procurorii DNA, fiind acuzat că ar fi angajat-o pe Olivia Marcu în funcția de consilieră personală la Ministerul Sănătății, deși aceasta nu a prestata niciun serviciu în cadrul instituției.

În perioada februarie 2017 – ianuarie 2018, Marcu a încasat salarii fără a fi prezentă la minister, iar Bodog a semnat foile colective de prezență în locul acesteia, atestând astfel că aceasta a lucrat, deși nu era cazul.

Aceste fapte au fost descoperite în urma unei anchete desfășurate de DNA, iar în urma cercetărilor s-a stabilit că angajarea fictivă a fost făcută pentru a asigura plata salariilor, fără ca persoana respectivă să îndeplinească vreo atribuție de serviciu.

Reacția fostului ministru

Florian Bodog a reacționat pe rețelele de socializare, afirmând că nu va comenta decizia instanței, dar că va depune apel împotriva acesteia.

„Nu am comentat, nu comentez și nu voi comenta hotărârile Justiției. Voi face, în schimb, apel la această sentință”, a transmis Bodog pe Facebook.

Editor : Ș.A.

Share.
Exit mobile version