Plenul Senatului a votat eliminarea prevederii cu caracter retroactiv care ar fi obligat prosumatorii existenţi să-şi instaleze capacităţi de stocare a energiei, anunţă UDMR.

Senatorul UDMR Antal Lóránt, preşedintele Comisiei pentru energie a Senatului, declara săptămâna trecută că „nu putem schimba regulile în timpul jocului. Nu putem obliga persoanele care au luat decizia de a deveni prosumatori sub anumite circumstanţe legale valabile în trecut să respecte prevederi noi, adoptate prin modificări care nu respectă principiul neretroactivităţii. UDMR a apărat întotdeauna interesele prosumatorilor. De aceea am propus extinderea drepturilor lor, pentru ca cei care produc în surplus să primească într-adevăr compensarea financiară cuvenită lor, de aceea am eliminat aşa-numita «taxă pe soare» şi de aceea am sprijinit încă din 2019 crearea cadrului legal care a ajuns să permită oricărei persoane să devină prosumator”.

La rândul său, Cseke Attila, liderul senatorilor UDMR, a adăugat că în România este nevoie de politici raţionale, iar această prevedere era iraţională.

„În România, avem nevoie de politici raţionale. Prevederea abrogată astăzi era iraţională. Dacă cineva produce mai multă energie decât consumă, trebuie să fie compensat. UDMR sprijină prosumatorii, nu putem vota prevederi legale care îi împiedică”, a spus Cseke Attila, potrivti News.ro.

Camera Deputaţilor este forul decizional în cazul acestui proiect.

Preşedintele Klaus Iohannis a cerut Parlamentului reexaminarea Legii care introduce obligaţia prosumatorilor de a asigura deopotrivă producerea şi stocarea de energie, el afirmând că noile prevederi ale legii sunt inoportune şi inaplicabile în forma în care sunt reglementate.

Şeful statului arăta că obiectivul României de a deveni o ţară neutră din punctul de vedere al emisiilor de carbon, inclusiv prin utilizarea surselor regenerabile de energie, riscă să nu mai poată deveni realitate.

„Încurajez Parlamentul să identifice acele soluţii legislative care să reducă povara unor costuri suplimentare prea mari pentru prosumatori privind achiziţionarea de capacităţi de stocare a energiei electrice”, spune preşedintele.

Editor : B.P.

Share.
Exit mobile version