Verişorul Raisei, fetiţa de doi ani şi cinci luni, din comuna Breasta, judeţul Dolj, care a fost ucisă anul trecut cu mai multe lovituri de cuţit, fiind apoi strangulată, a fost condamnat la 15 ani de detenţie într-un centru pentru minori.

 Tribunalul Dolj s-a pronunţat, luni, pe fond în dosarul de omor calificat în care a fost trimis în judecată inculpatul, minor la data săvârşirii faptelor, informează Agerpres.

„(…) aplică inculpatului Codreanu Nicolas Masi, minor la data săvârşirii faptelor, măsura educativă a internării într-un centru de detenţie pe perioada maximă de 15 (cincisprezece) ani pentru săvârşirea infracţiunii de omor calificat, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 188, art. 189 alin. 1 lit. i Cod penal cu aplicarea art. 113 şi urm. Cod penal”, se arată în minuta deciziei.

Decizia nu este definitivă.

Potrivit Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj, Raisa ar fi fost victima unor acţiuni de violenţă, iar în urma administrării mai multor mijloace de probă, s-a conturat ipoteza conform căreia minorul Codreanu Nicolas Masi, de 15 ani la acel moment, a fost cel care a produs leziunile ce au dus la decesul fetiţei.

„În urma cercetărilor efectuate şi căutărilor extinse efectuate în zonă de o echipă complexă (…) a fost identificat cadavrul minorei Stan Raisa Maria Nicoleta într-o zonă cu vegetaţie abundentă, situată în spatele imobilului unde aceasta a fost văzută ultima dată în viaţă şi s-a efectuat cercetarea la faţa locului. În cauză s-a dispus efectuarea autopsiei medico-legale a cadavrului, iar în urma acesteia s-a stabilit faptul că moartea minorei a fost una violentă şi s-a datorat hemoragiei interne şi externe, provocată de un politraumatism cu multiple plăgi, dintre care unele penetrante, dar şi asfixiei mecanice prin strangulare”, a informat, la acel moment, Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj, într-un comunicat de presă.

Relevantă în cauză a fost expertiza genetică judiciară efectuată asupra unui obiect vestimentar ridicat de la inculpatul minor, în urma examinării fizice a acestuia, iar conform concluziilor acestei expertize, obiectul vestimentar ridicat de la persoana bănuită prezenta urme de sânge uman. În urma genotipării acestei probe a rezultat că aparţinea victimei.

Raisa a dispărut de acasă, fiind găsită moartă pe un câmp aflat la câteva sute de metri de locuinţa părinţilor, după aproape 24 de ore de căutări.

Editor : A.P.

Share.
Exit mobile version