Echipa italiană AC Milan a învins vineri seara, în deplasare, scor 2-1, gruparea Pisa, în etapa a 25-a din Serie A.

Pe Arena Garibaldi – Romeo Anconetani, AC Milan a deschis scorul în minutul 39, prin Ruben Loftus-Cheek, iar în partea secundă, în minutul 56, oaspeţii s-au aflat foarte aproape să-şi majoreze avantajul. A fost penalti, însă Fullkrug a trimis în bară, iar gazdele au reuşit o neaşteptată egalare, în minutul 71, când a marcat Felipe Loyola.

Milanezii au revenit în avantaj după o acţiune personală a lui Modric, în minutul 85, iar în prelungiri Rabiot a primit două galbene într-un minut, fiind eliminat. S-a încheiat Pisa – AC Milan 1-2 şi echipa lui Massimiliano Allegri ajunge la 53 de puncte, rămânând pe locul al doilea în Serie A.

Pisa, pentru care Marius Marin nu a jucat, fiind suspendat, e penultima, a 19-a, cu 15 puncte.

 

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

Share.
Exit mobile version