Preşedintele Nicuşor Dan i-a sfătuit, luni, pe tinerii din diaspora să nu plece în străinătate după terminarea liceului, ci să urmeze facultatea în ţară, dând propriul exemplu.
Şeful statului a primit, în Sala Unirea de la Cotroceni, zeci de copii din diaspora, participanţi la cea de-a XVI-a ediţie a Programului de Tabere „ARC”, care anterior au vizitat Palatul şi Grădina Cotroceni.
La începutul discuţiei, Nicuşor Dan i-a rugat pe cei prezenţi să ridice mâna dacă sunt din Ucraina, Republica Moldova sau Franţa.
Tinerii i-au pus, timp de o oră, întrebări diverse, legate de motivele care l-au făcut să intre în politică, chiar despre cum să deschidă un magazin, despre relaţia sa cu matematica sau despre ce le-ar spune celor care vor să plece din ţară.
„Era în 2000 când avem exact tipul acesta de discuţii în România. Sfatul meu personal este să nu plecaţi după clasa a XII-a în Vestul Europei, ci să plecaţi poate cu masterat, pentru că primii ani de studii (…) sunt foarte importanţi şi sunt cei care te leagă afectiv de locul în care studiezi. Eu am lucrat la Bucureşti trei ani şi am zis că la Bucureşti vreau să locuiesc. Dacă aş fi lucrat la New York, ce aş fi făcut?”, a mărturisit şeful statului.
Despre un sfat pentru cineva care doreşte să intre în politică, Nicuşor Dan a afirmat: „Trebuie să conştientizezi ce aduci tu societăţii, cred că în politică cu atât mai mult”. Aptitudinile unui politician, a apreciat el, sunt munca şi tenacitatea.
„Nimeni nu spune în politică ‘simt că eşti mai bun decât mine, te rog, ia un loc în faţă’”, a arătat Nicuşor Dan.
Întrebat de ce a dorit să devină preşedinte, el a răspuns: „Nu mi-am dorit. Mai întâi am vrut să fac matematică, apoi am văzut că se demolau case şi m-am făcut ONG-ist”.
Acesta a povestit că, încetul cu încetul, de la activist a trecut la meseria de primar şi apoi la cea de preşedinte. „Înainte de a fi politician, am trăit bucuria asta de a face matematică (…). Acum încerc să folosesc toate lucrurile pe care le-am învăţat de-a lungul timpului cu meseria asta şi e o mare responsabilitate să fiu aici”, a subliniat el.
Acesta a evidenţiat importanţa funcţiei prezidenţiale.
„Cel mai greu şi cel mai frumos e că ai responsabilitate pentru nişte oameni. De ce faci tu depind nişte oameni”, a mai arătat şeful statului.
Totodată, le-a spus tinerilor prezenţi că „în România sunt foarte multe lucruri de făcut” şi că „trebuie să ajungem la momentul în care orice român din diaspora să se bazeze pe ţara sa”.
Şeful statului a făcut fotografii cu tinerii minute întregi după încheierea întâlnirii.
Editor : C.L.B.