Federaţia Naţională Feroviară Mişcare Comercial Vagoane reclamă, luni seară, situaţia ”extrem de gravă” a peste 1.700 de salariaţi, al căror viitor este incert, după ce compania a intrat în procedură de faliment şi şi-a pierdut licenţa.
„De luni de zile atragem public atenţia asupra situaţiei dramatice în care se află salariaţii CFR Marfă. Am solicitat în repetate rânduri autorităţilor să ia măsurile necesare pentru protejarea acestora. Din păcate, toate aceste apeluri au rămas fără rezultat. În cadrul întâlnirilor organizate la nivelul CFR Marfă s-a discutat şi s-a solicitat iniţierea demersurilor pentru aprobarea unui program de concediere colectivă, însă, până în prezent, nu a fost făcut niciun pas concret”, au transmis, luni seară, într-un mesaj pe Facebook, reprezentanţii Federaţiei Naţionale Feroviare Mişcare Comercial Vagoane.
Aceştia anunţă că au înaintat un nou demers către Guvernul României şi Ministerul Transporturilor, prin care solicită aprobarea programului de concediere colectivă şi aplicarea măsurilor de protecţie socială prevăzute de lege pentru salariaţii SNTFM „CFR Marfă” – S.A.
„Nu mai este timp pentru amânări. În spatele acestor demersuri sunt oameni şi familiile lor, care aşteaptă soluţii, nu promisiuni. Federaţia va continua să facă toate demersurile necesare până când drepturile acestor salariaţi vor fi respectate”, se mai arată în postare.
În documentul ataşat, sindicaliştii vorbesc despre situaţia „extrem de gravă” a peste 1.700 de salariaţi.
CFR Marfă se află în procedura de faliment, iar din 9 mai 2026 şi-a pierdut licenţa de transport feroviar.
„Societatea nu mai realizează activitate de transport feroviar de marfă, iar majoritatea contractelor individuale de muncă au fost suspendate, în timp ce personalul rămas în activitate lucrează cu program redus, asigurând doar activităţile indispensabile (…) Aproximativ 1.700 de oameni se află într-o stare profundă de incertitudine”, au mai transmis sindicaliştii.
Aceştia precizează că salariaţii CFR Marfă nu au perspectiva reluării activităţii şi nici un program de protecţie socială.

