Sindicaliștii de la Guvern critică tăierile de posturi de la Cancelaria premierului. Noni Iordache, șeful sindicatului angajaților de la Guvern, a spus la Digi24 că este vorba despre o „schemă pentru a se debarasa” de el și că va da în judecată instituția. De asemenea, într-un comunicat de presă, sindicaliștii acuză „o epurare politică”. Declarațiile vin după ce șeful Cancelariei premierului, Mihai Jurca, a anunțat că din totalul de 176 de posturi din subordinea Cancelariei vor rămâne 105.

„Ar trebui să vă atragă atenția, în primul rând, schema la care a apelat șeful Cancelariei pentru a scăpa de liderul de sindicat. Sindicatul care îl deranjează foarte mult și care a fost a fost apostrofat astăzi, într-o discuție informală pe care am avut-o cu șeful Cancelariei, că nu ne-am fi sesizat cu privire la ilegalitățile comise de RA-APPS. Acest sindicat de la Guvern este un sindicat nou, nu putea să aibă activitate atunci când își dorea dl Jurca. Și repet, au ales o schemă pentru a se debarasa de liderul de sindicat”, a spus Iordache.

El a precizat că structura din care face el parte se desființează.

Întrebat de noul departament pentru „continuitate guvernamentală”, Iordache a spus că „39 de persoane se vor bate pe șapte locuri”. Este vorba despre angajați actuali ai Cancelariei, ale căror posturi vor fi desființate.

„Vom da, bineînțeles, Cancelaria preimerului lui în judecată. Dar este un aspect foarte important de precizat: dacă este să fim corecți, dacă ne uităm la normativele OMS și la legea 114 / 1996, aș vrea să îl întrebați pe dumnealui cât are suprafața locuința pe care a primit-o de la AR-APPS și atunci să vină dumnealui și să pozeze în pur și că vrea să facă economie la stat”, a spus Iordache despre Jurca.

Într-un comunicat de presă, Federația Naţională a Sindicatelor din Administrație-FNSA şi Sindicatul Angajaţilor din Aparatul de Lucru al Guvernului României – SAALG spun că „procesul de reorganizare instituţională, demarat de urgenţă, fără consultare reală, reprezintă o acţiune ilegală şi abuzivă, deoarece încalcă inclusiv prevederile Contractului colectiv de muncă, respectiv ale Acordului colectiv aflate în vigoare”.

„Prin lipsa dialogului real cu partenerii sociali, se încalcă flagrant principiile statului de drept și se

creează premisele unui comportament arbitrar și autoritar, incompatibil cu normele democratice. Instituția pe care o conduceți nu este o proprietate privată, iar funcția publică presupune respectarea drepturilor constituționale și a legislației naționale și europene, nu administrarea discreționară a resurselor umane și instituționale”, este mesajul lor pentru conducerea Executivului.

„Nu asistăm la o reforma reală şi transparenţă decizională, ci asistăm la o epurare politică, organizată şi mascată de către aparenţa austerităţii şi responsabilităţii. Dorinţa de eliminare a salariaţilor incomozi, care au îndrăznit să protesteze, să semnaleze abuzuri sau nedreptăţi se manifestă prin executia administrativă, cu motivaţie politică, a liderului de sindicat. Departamentul este desfiinţat. România se îndepărtează cu paşi repezi de valorile democratice”, mai spun sindicaliștii.

Editor : M.B.

Share.
Exit mobile version