Aproape patru din zece hotelieri se confruntă frecvent cu camere lăsate într-o stare care necesită curăţenie suplimentară, iar o treime dintre ei raportează cazarea unui număr mai mare de persoane decât cel declarat în rezervare, potrivit unui sondaj realizat de Travelminit în rândul proprietarilor de unităţi de cazare din România.
Jumătate dintre proprietari spun că turiştii aduc foarte des mâncare şi băuturi din exterior, iar consecinţele sunt petele şi murdărie suplimentară lăsate în cameră. În acelaşi timp, prosoapele sunt, de departe, obiectul cel mai frecvent „împrumutat” de turişti fără intenţia de a-l mai returna, iar aproape jumătate dintre hotelieri cred că turiştii le consideră, în mod greşit, un suvenir gratuit al sejurului.
Sondajul realizat de Travelminit scoate la iveală o realitate cu care se confruntă tot mai mulţi hotelieri odată cu sezonul estival: relaţia dintre turişti şi regulile unităţilor de cazare devine, în multe cazuri, un teren de negociere permanentă de la numărul real de persoane cazate, la orele de check-in şi check-out „flexibilizate” după bunul plac, până la obiecte care dispar misterios din camera.
Regulile, o sugestie mai degrabă decât o normă
Orele de check-in şi check-out par să fie principalul teren de negociere dintre turişti şi proprietarii de cazări. Peste o treime dintre hotelieri spun că aceasta este regula încălcată cel mai des, urmată îndeaproape de nerespectarea interdicţiei de a fuma în spaţii neamenajate şi de deranjarea liniştii celorlalţi oaspeţi, două probleme semnalate de aproximativ un sfert, respectiv o cincime dintre respondenţi, se precizează în materialul furnizat de Travelminit.
Cât despre numărul real de persoane cazate, doar 27,8% dintre hotelieri spun că nu se confruntă niciodată cu astfel de situaţii. Sunt multe cazuri, însă, în care realitatea diferă adesea de rezervare, cel mai frecvent printr-un copil nedeclarat, situaţie întâlnită în 38,9% dintre cazuri, dar şi prin doi sau mai mulţi copii nedeclaraţi, situaţie raportată de 15,6% dintre hotelieri, ori chiar un adult în plus, aşa cum au semnalat 13,3% dintre hotelierii chestionaţi.
„Printre solicitările cele mai neobişnuite primite din partea turiştilor se numără cereri de check-in la ora 07:00 dimineaţa, pretenţia de a considera ziua de cazare drept un interval de exact 24 de ore de la momentul sosirii, indiferent de ora oficială de check-out, sau dorinţa de a caza 16 persoane într-o unitate gândită pentru doar patru oaspeţi. Alţi turişti au cerut prelungirea gratuită a sejurului, au încercat să cazeze „pe furiş” persoane neînregistrate în rezervare sau au ajuns chiar să ceară hotelierilor să medieze conflicte cu persoane complet străine de unitatea de cazare”, arată reprezentanţii Travelminit.
Mâncarea din exterior
Obiceiul turiştilor de a aduce mâncare şi băuturi din exterior în camere este, potrivit sondajului, aproape o normă a sezonului estival: 47,8% dintre proprietari spun că acest lucru se întâmplă foarte des, iar încă 24,4% îl întâlnesc des, ceea ce înseamnă că, per total, marea majoritate a hotelierilor se confruntă constant cu acest fenomen.
Hotelierii spun că pe lângă petele şi murdăria suplimentară, care rămân principala bătaie de cap pentru 58,9% dintre ei, au şi costuri suplimentare de curăţenie, ca să nu mai vorbim de resturile alimentare uitate în cameră, şi, în cazuri mai grave, apariţia insectelor. În mare, aproape patru din zece hotelieri susţin că se confruntă frecvent cu camere lăsate într-o stare care necesită curăţenie suplimentară.
În acelaşi timp, prosoapele conduc detaşat în topul obiectelor luate acasă, urmate de umeraşe şi ustensilele de bucătărie sau veselă, ambele menţionate de aproape un sfert dintre hotelieri. Au mai fost şi televizoare, uscătoare de păr, telecomenzi, cuverturi, perne decorative, tablouri, vaze, cratiţe, oale, cuţite şi chiar un topor de lemne, care se numără printre obiectele pe care hotelierii le-au găsit lipsă după plecarea oaspeţilor. Un caz ieşit din comun a fost cel al unui hotelier care a descoperit că dozatoarele de gel de duş şi săpun lichid fuseseră scoase din perete şi golite complet înainte de check-out. Realizatorii sondajului precizează că turiştii chiar pot lua legal unele lucruri acasă, fără costuri suplimentare. Jumătate dintre hotelieri confirmă că produsele cosmetice de unică folosinţă intră în această categorie, la fel ca papucii de unică folosinţă şi apa oferită gratuit în cameră.
Provocările reale ale sezonului 2026
Peste un sfert dintre hotelieri au fost nevoiţi, în ultimul an, să solicite ocazional despăgubiri pentru daune provocate de turişti, iar alţi câţiva au avut nevoie de o singură astfel de solicitare, se menţionează în sondaj. Aceasta înseamnă că doar puţin peste jumătate dintre proprietari au scăpat complet de această problemă.
Cele mai frecvente pagube raportate sunt lenjeriile sau prosoapele deteriorate, întâlnite de aproape trei sferturi dintre respondenţi, urmate de pereţi pătaţi sau zgâriaţi şi de obiecte sparte, semnalate de aproape jumătate dintre hotelieri.
Hotelierii menţionează şi provocări structurale pentru sezonul de vară 2026: 44,4% dintre ei consideră creşterea costurilor operaţionale drept cea mai mare presiune a acestui sezon, în timp ce 21,1% pun accentul pe aşteptările tot mai mari ale clienţilor, 11,1% pe concurenţa ridicată de pe piaţă, în timp ce 10% pe gestionarea comportamentului turiştilor în sine.

