Președintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a confirmat că o posibilă alianță USR-PNL la alegerile pentru Primăria Capitalei ar putea duce la ruperea Coaliției, asta după ce surse politice au declarat că în ședința liderilor de miercuri seară PSD a amenințat cu ieșirea de la guvernare.
Sorin Grindeanu susține că PSD și-ar dori ca fiecare partid să aibă un candidat separat pentru București, fie o candidatură comună PSD-PNL-USR.
„Nu este vorba despre data alegerilor, ci despre această coaliție — dacă ne dorim sau nu să meargă mai departe.
Nu are nimeni nicio problemă dacă fiecare parte din această coaliție consideră de cuviință să își desemneze un candidat propriu, să își contureze programul. De asemenea, nu ne opunem unui candidat comun.
Însă, ca să existe o alianță a două partide din trei, care să ducă la izolarea PSD în cadrul coaliției… acest lucru poate duce chiar și la ruperea coaliției”, a declarat liderul PSD, joi, la sediul partidului.
Întrebat dacă știe să se fi luat o decizie privind o alianță USR-PNL pentru alegerile din Capitală, acesta a subliniat: „Suntem prevăzători”.
În ședința Coaliției, miercuri seară, Partidul Social Democrat a pus din nou pe masă scenariul ieșirii de la guvernare. Motivul nemulțumirii ar fi posibila candidatură comună PNL-USR pentru București.
Citește și: Amenințări cu ieșirea de la guvernare, în ședința Coaliției. Problema, alegerile pentru Primăria Capitalei (surse)
Editor : A.G.