Joe Biden va acorda, sâmbătă, prestigioasa Medalie Prezidenţială a Libertăţii unei serii de celebrităţi, a căror alegere este uneori încărcată de semnificaţie politică, cu doar câteva zile înainte de învestirea lui Donald Trump.
Preşedintele american Biden va acorda cea mai înaltă distincţie civilă cântăreţului şi activistului Bono, legendarului baschetbalist Magic Johnson, editoarei de modă Anna Wintour, actorilor Denzel Washington şi Michael J. Fox, fotbalistului Lionel Messi, creatorului de modă Ralph Lauren şi altora.
El va remarca, de asemenea, personalităţi angajate, cum ar fi bucătarul José Andrés, fondatorul ONG-ului World Central Kitchen, şi primatologul Jane Goodall, o voce importantă în protecţia mediului.
Democratul în vârstă de 82 de ani a făcut, de asemenea, alegeri mai politice pentru această medalie, care recompensează „persoane care au adus contribuţii exemplare la prosperitatea, valorile sau securitatea Statelor Unite” sau la „pacea mondială”.
El îi va onora pe finanţistul şi filantropul George Soros, o sperietoare pentru unii republicani, şi pe democrata Hillary Clinton, candidata eşuată împotriva lui Donald Trump în 2016.
Primul a „sprijinit organizaţii şi proiecte din întreaga lume pentru a consolida democraţia, drepturile omului, educaţia şi justiţia socială”, potrivit unui comunicat al Casei Albe.
Cea de-a doua „a făcut istorie în mai multe rânduri” de-a lungul carierei sale, în special devenind prima femeie nominalizată de un partid major pentru alegerile prezidenţiale americane.
Postum, Joe Biden a ales, de asemenea, să îl onoreze pe Robert Francis Kennedy, mai bine cunoscut sub numele de „Bobby” Kennedy sau „RFK”. Procuror general atunci când fratele său „JFK” era preşedinte, Bobby Kennedy a fost asasinat în 1968 în timp ce încerca să obţină nominalizarea democraţilor.
„Moştenirea sa continuă să îi inspire pe cei dedicaţi justiţiei, egalităţii şi serviciului public”, a comentat guvernul american.
El este tatăl lui Robert Kennedy Jr sau „RFK Jr”, un sceptic al vaccinurilor, ales de Donald Trump pentru a fi următorul său ministru al sănătăţii.
Aceste numiri ilustrează dorinţa lui Joe Biden de a-şi lăsa amprenta, cel puţin simbolic, înainte de revenirea la Casa Albă a rivalului său republican, care este o mare dezamăgire pentru el.
„Preşedintele Biden crede că oamenii mari îşi păstrează întotdeauna credinţa, se asigură că toată lumea are o şansă şi pun dreptatea mai presus de orice”, a precizat Casa Albă în comunicatul de prezentare a listei celor 19 personalităţi alese pentru această ultimă promovare din mandatul democratului.
Joi, Joe Biden a înmânat o altă decoraţie unuia dintre duşmanii declaraţi ai lui Donald Trump, fosta deputată republicană Liz Cheney, care a făcut parte dintr-o comisie parlamentară care a investigat asaltul asupra Capitoliului la 6 ianuarie 2021 de către susţinători ai fostului şi acum viitorului preşedinte.
Acesta din urmă şi-a exprimat vineri indignarea, calificând-o pe fiica fostului vicepreşedinte Dick Cheney drept „complet coruptă” şi apreciind, pe platforma sa Truth Social, că „Biden a recompensat-o doar pentru că îl urăşte pe Trump”.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.