Consiliul Europei a criticat lacunele Spaniei în lupta împotriva corupţiei în rândul oficialilor de rang înalt, în contextul în care premierul Pedro Sanchez este zguduit de o serie de cazuri de corupţie care vizează anturajul său sau membri ai partidului său socialist, relatează AFP.

Într-un raport, Grupul de State împotriva Corupţiei (GRECO), care reuneşte 48 de ţări, „constată lipsa unei acţiuni hotărâte şi a unor rezultate concrete în ceea ce priveşte recomandările referitoare la înalţii funcţionari ai executivului guvernamental central”.

Deşi raportul recunoaşte că „s-au propus îmbunătăţiri” în cadrul unui plan de acţiune pentru democraţie şi al unui proiect de lege privind transparenţa administrativă, acesta atrage atenţia totodată că „aceste iniţiative nu au fost încă puse în aplicare”.

„Nu s-a luat nicio măsură pentru a reforma procedura specială a regimului de răspundere penală a membrilor guvernului”, iar Biroul pentru conflicte de interese „nu este încă cu adevărat independent şi nu dispune de un buget propriu”, constată GRECO. Grupul solicită, prin urmare, autorităţilor spaniole să prezinte un raport privind progresele înregistrate în punerea în aplicare a recomandărilor sale până la 30 iunie 2026.

De mai multe luni, anchetele judiciare care vizează persoane apropiate premierului socialist Pedro Sanchez se înmulţesc. Confruntat cu cea mai gravă criză de la venirea sa la putere, Sanchez a prezentat la 9 iulie un plan anticorupţie în Parlament.

Fostul număr trei al Partidului Socialist Muncitoresc Spaniol (PSOE), Santos Cerdán, unul dintre apropiaţii săi, a fost pus sub acuzare după publicarea, la 12 iunie, a unui raport al poliţiei care sugerează că ar fi primit mită în schimbul unor contracte publice. El a fost plasat în arest preventiv.

Propria soţie a şefului guvernului, Begoña Gómez, este vizată de o anchetă pentru corupţie şi trafic de influenţă, fratele său David va fi judecat pentru trafic de influenţă, iar procurorul general al statului, Álvaro García Ortiz, cel mai înalt magistrat al Parchetului, numit în 2022 la propunerea guvernului de stânga, va fi judecat pentru scurgere de informaţii judiciare.

La rândul său, dreapta spaniolă a fost lovită de un scandal în luna iulie, când un judecător a anunţat punerea sub acuzare a aproape 30 de persoane, printre care un fost ministru de frunte al Partidului Popular, Cristóbal Montoro, pentru şapte infracţiuni, de la fraudă la corupţie.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

Share.
Exit mobile version