Serviciile de informaţii iraniene rămân în alertă maximă, în pofida armistiţiului cu Israelul, conform rapoartelor oficiale.
„Încetarea operaţiunilor militare ostile nu înseamnă sfârşitul acţiunilor rău intenţionate şi ostile (ale Israelului)”, a relatat joi agenţia de ştiri oficială Tasnim, relatează joi dpa, potrivit Agerpres.
Acţiunile includ colectarea de informaţii despre Iran, răspândirea dezinformării şi slăbirea unităţii naţionale, se arată în raport.
Prin urmare, cazurile suspecte trebuie raportate în orice circumstanţe, precizează sursa citată.
Mass-media iraniene au raportat zeci de arestări şi chiar execuţii în Iran în legătură cu acuzaţii de spionaj de la începutul războiului cu Israelul.
Există îngrijorări în ţară potrivit cărora conducerea de la Teheran ar putea folosi în mod abuziv acuzaţia pentru a viza critici şi figuri ale opoziţiei iraniene.
Israelul a lovit puternic conducerea iraniană cu atacurile sale: peste 20 de personalităţi militare de rang înalt au fost deja ucise în operaţiuni militare.
Editor : A.R.