Spitalul privat din Constanţa unde o femeie a suferit complicaţii după după naștere și apoi a murit la Spitalului Clinic Judeţean, a fost amendat cu 30.000 de lei în urma controlului făcut de Inspecţia Sanitară, la solicitarea ministrului Sănătăţii, Alexandru Rogobete. Sancţiunea a fost dată după ce unitatea sanitară nu a putut face dovada buletinelor de analiză a tuturor probelor de autocontrol, conform planului de prevenire a infecţiilor nosocomiale. Spitalul are autorizaţie de la DSP, are o structură funcţională aprobată de MS pentru 60 de paturi (inclusiv 3 de ATI) şi are autorizaţie pentru o Unitate de Transfuzie Sangvină.

Ministrul Alexandru Rogobete a dispus extinderea controlului, prin Inspecţia Sanitară de Stat din Ministerul Sănătăţii, la spitalul privat din Constanţa, precum şi demararea unei verificări de către Corpul de Control la Direcţia de Sănătate Publică Constanţa privind modul de autorizare a clinicii private.

„Ţinând cont de gravitatea situaţiei şi de importanţa prevenirii unor astfel de cazuri, ministrul sănătăţii a dispus o acţiune de control tematic la nivel naţional, în toate unităţile private care desfăşoară activităţi medicale în blocul operator, inclusiv în unităţile de transfuzie sangvină de la nivelul acestora”, transmite Ministerul Sănătăţii.

Potrivit sursei citate, suplimentar, inspectorii vor verifica în toate aceste unităţi respectarea ordinului MS 1500/2009 privind organizarea şi funcţionarea secţiilor şi compartimentelor de anestezie şi terapie intensivă.

Inspecţia Sanitară din cadrul Direcţiei de Sănătate Publică Constanţa a transmis Ministerului Sănătăţii raportul de control în cazul spitalului privat din Constanţa unde o tânără a murit în urma complicaţiilor suferite la naştere. Controlul s-a desfăşurat în 10-11 octombrie, la solicitarea ministrului Sănătăţii.

Conform raportului de control, s-a constatat că spitalul deţine autorizaţie sanitară eliberată de DSP Constanţa la data de 5 octombrie, are structură funcţională aprobată de Ministerul Sănătăţii în anul 2021, pentru 60 de paturi (inclusiv trei paturi de ATI) şi are autorizaţie de funcţionare pentru o unitate de transfuzie sangvină.

„La data controlului, unitatea sanitară nu a putut face dovada buletinelor de analiză a tuturor probelor de autocontrol, conform planului anual privind supravegherea, prevenirea şi controlul infecţiilor asociate asistenţei medicale, motiv pentru care inspectorii sanitari au aplicat o sancţiune de 30.000 de lei, conform art. 33, lit. j), HG 857/2011. În ceea ce priveşte activitatea medicală sau alte elemente care ţin strict de conduita terapeutică se vor pronunţa reprezentanţii Colegiul Medicilor din România”, se arată în comunicat.

Editor : A.P.

Share.
Exit mobile version