Andrei Prepeliță, antrenor la FCSB? Răspunsul enigmatic dat de un fost coleg: ”Ar fi incorect să spun ceea ce cred”

0
22

SPORT.RO

Data publicarii: Joi 03 Noiembrie 2022, 10:52

Data actualizarii: Joi 03 Noiembrie 2022, 11:04


Recent, Gigi Becali a recunoscut că, pe lista cu posibilii antrenori de la FCSB, s-ar număra și antrenorul demis recent de formația piteșteană. Printre variante s-ar mai număra și Ilie Poenaru, dar și Liviu Ciobotariu.


Întrebat, în cadrul emisiunii ”Ora Exactă în Sport”, despre o comparație între cariera de jucător și cea de antrenor a lui Andrei Prepeliță, Bourceanu a răspuns:


Alex Bourceanu, despre Andrei Prepeliță


„Eu poate am o oarecare am o impresie, dar e doar impresia mea, mi-am format-o în ani de zile stând lângă el în vestiar. Ar fi incorect față de el și față de mine să împărtășesc ceea ce cred. Sigur, ești acel om, doar că o variantă, sperăm, îmbunătățită”, a spus Alex Bourceanu, la emisiunea Ora Exactă în Sport de la PRO ARENA.


Ciprian Marica, despre noul antrenor de la FCSB: “Eu aș încerca să-l conving pe Prepeliță”


Prezent la Ora Exactă în Sport, Ciprian Marica spune că
l-ar vedea pe Andrei Prepeliță antrenând la FCSB și, dacă ar fi în locul lui Gigi Becali, ar încerca să îl convingă pe fostul mijlocaș să semneze.


“Uite, Prepeliță. Eu aș încerca să-l conving pe Prepeliță să vină antrenor. Jur, mie mi-a plăcut Prepeliță. Sigur, îl auzeam și pe domnul Dragomir spunând de Poenaru. Poate și Poenaru să fie o soluție. Sunt antrenori, are de unde alege”, a spus Ciprian Marica, la Ora Exactă în Sport.


Andrei Prepeliță (42 de ani) este liber de contract de mai puțin de o săptămână, după plecarea de la FC Argeș, singurul club pe care l-a antrenat în carieră, timp de aproape doi ani.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.