Cei trei jucători remarcați de Stoichiță după amicalele României cu Slovenia și Moldova

0
28

  • Liga 2: Buzău – Chiajna, vineri, 20:00, DGS 1

  • Media: Fotbal Club, marți, 19:45, DGS 1

Cei trei jucători remarcați de Stoichiță după amicalele României cu Slovenia și Moldova

Mihai Stoichiță a ținut să scoată în evidență partea plină a paharului după cele două meciuri din luna noiembrie, iar directorul tehnic al FRF “a scos la lumină” trei jucători din lotul primei reprezentative. Este vorba despre Olimpiu Moruțan și Denis Drăguș, care au și marcat, respectiv Tudor Băluță, revenit la naționala României la ultimele jocuri.

“M-am uitat la copiii ăștia de aseară. Au câștigat, mi-a plăcut modul în care unii au confirmat evoluțiile bune din ultima vreme. Îi dau exemplu pe Drăguș sau Moruțan. Sunt jucători care au acumulat experiență până acum și eu cred că la meciurile următoare, când începe treaba serioasă, trebuie să vorbim deja despre certitudinile Moruțan și Drăguș.

I-am menționat pe cei doi pentru că au ieșit în evidență în cele două meciuri, dar și ceilalți și-au făcut treaba. Ei au reușit, într-adevăr, să iasă la rampă prin acele execuții. E un moment bun care trebuie speculat.

Mie îmi place mult și de Băluță, care a dispărut ceva vreme din peisaj. A ajuns din nou acolo unde îi e locul. Sunt câștiguri importante. Trebuie să îi stimulăm și prin critici, și prin laude, și prin certurile pe care le mai avem câteodată cu ei”, a spus Mihai Stoichiță, la Digi Sport Special.

Edi Iordănescu a lăudat 7 jucători după eșecul cu Slovenia

În ciuda rezultatului negativ de pe Cluj Arena, Edi Iordănescu a căutat și partea plină a paharului și a enunțat jucătorii care reprezintă un câștig pentru prima reprezentativă în momentul de față. Selecționerul i-a lăudat pe Marius Marin, Darius Olaru, Olimpiu Moruțan, Denis Drăguș, Andrei Burcă, Horațiu Moldovan și George Pușcaș, chiar dacă despre ultimul a avut și câteva observații.

“Avem un Marius Marin, pe care l-am câştigat, Olaru care devine certitudine. Îmi doresc să-l recâştigam pe Tudor Băluţă, îmi doresc ca dintre jucătorii tineri să mai descoperim unul, doi. Mă bucură revenirea lui Olimpiu Moruţan, realizarea (n.r. – golul) lui Drăguş, pentru că e un jucător care poate fi câştig pentru naţională. 

Cicâldău îmi doresc să-şi recapete forma. Burcă e o certitudine pentru naţională şi să sperăm că şi Moldovan. Atitudinea lui Puşcaş a fost una corectă, s-a luptat, a făcut totul pentru echipă, a încercat să ţină de minge, a fost prezent la careu.

Dacă era mai inspirat, dacă alegea un procedeu tehnic diferit, puţin mai mult sânge rece în faţa porţii, vorbeam despre cel puţin un egal (n.r. – cu Slovenia)”, a spus Edi Iordănescu. 

Etichete: romania , echipa nationala , mihai stoichita


Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News


Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.