Video Exclusiv | Lucian Bute și-a stabilit prioritățile pentru următorii ani: ”Vreau să-mi deschid o sală de box”

0
15

  • Media: Digi Sport Special, joi, 19:45, DGS 1

  • Liga 2: Buzău – Chiajna, vineri, 20:00, DGS 1

  • Lucian Bute a fost campion mondial IBF la supermijlocie timp de cinci ani, între 2007-2012, perioadă în care și-a apărat centura de nouă ori.

Lucian Bute vrea să-și deschidă o sală de box la Montreal

Fostul campion român nu dorește să se întoarcă definitiv în România, chiar dacă se simte foarte bine în țara noastră, ori de câte ori vine.

  • Părinții săi au rămas în comuna gălățeană Pechea și revine mereu cu drag pe plaiurile copilăriei sale.

Lucian plănuiește să-și deschidă o sală de box, care să-i poarte numele, însă o va face în Montreal, locul unde trăiește de aproximativ 20 de ani.

” (n.r. – Cum privește acum în urmă totul) Pentru mine este o mândrie că am reușit să-mi mențin centura cinci ani de zile. Am avut 10 meciuri pentru titlul mondial, dintre care de nouă ori mi l-am apărat. Faptul că de fiecare dată tricolorul și imnul României au fost acolo, a fost o mândrie. Faptul că am reprezentat România, și boxam în Canada, reprezentam un club din Canada, mie mi-a cântat tot timpul imnul României. Pentru mine este o mândrie că sunt român

 (n.r. – Dacă are regrete în carieră) Nu am niciun regret. Poate au fost făcute greșeli de partea mea sau a clubului, dar nu am niciun regret. Sunt mândru de ce am realizat. Eu, la momentul în care m-am retras, nu mai aveam nimic de regretat

(n.r – Ce planuri are pentru viitor) În momentul de față, încerc să profit de copii mei, care sunt mici. Stau în familie. M-am retras de cinci ani, dar în viitor, da, sunt deschis să-mi deschid o sală de box care să-mi poarte numele, să pot învăța copiii ceea ce știu eu. La Montreal, unde trăiesc de 20 de ani. Copiii s-au născut acolo. Au dublă cetățenie, canadiană și română. Vin acasă de două-trei ori pe an, vin cu drag, dar am decis împreună cu familia să rămânem acolo. Momentan, pentru următorii ani, vom rămâne acolo. Nu știu ce ne rezervă viitorul”, a declarat Lucian Bute, în EXCLUSIVITATE pentru Digi Sport.

VIDEO: Lucian Bute, într-un interviu pentru Marian Codirlă

Etichete: ibf , lucian bute , montreal , canada


Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News


Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.