Administraţia preşedintelui Donald Trump şi-a anunţat, joi, nominalizarea pentru funcţia de general american de rang înalt în Europa şi a declarat că acesta va prelua şi rolul tradiţional de comandant suprem al forţelor aliate pe continentul european, relatează Reuters, potrivit Agerpres.
Decizia lui Trump de a-l nominaliza pe general-locotenentul forţelor aeriene ale SUA, Alexus Grynkewich, în cele două funcţii – anunţată în premieră de Reuters – este de natură să liniştească aliaţii europeni din cadrul NATO şi chiar pe unii dintre republicani, în contextul îngrijorărilor legate de reducerea rolului de lider militar al SUA în cadrul Alianţei Nord-Atlantice.
Numirea generalului Grynkewich mai trebuie confirmată de Senatul SUA.
Poziţia de comandant SACEUR (Supreme Allied Commander Europe), care supervizează toate operaţiunile NATO în Europa, a fost ocupată de un general american încă de la crearea sa după cel de-al Doilea Război Mondial. Generalul armatei americane Dwight D. Eisenhower a fost primul comandant SACEUR al Alianţei, în 1951.
Totuşi, de la preluarea mandatului în ianuarie, administraţia Trump a făcut presiuni asupra aliaţilor din NATO să îşi majoreze cheltuielile pentru apărare, susţinând că Europa ar trebui să fie principala responsabilă pentru apărarea continentului european.
Trump a mai spus că îşi doreşte ca aliaţii din NATO să majoreze investiţiile în materie de apărare la 5% din Produsul Intern Brut (PIB), faţă de obiectivul actual de 2%.
Într-un discurs susţinut joi la sediul Alianţei Nord-Atlantice, secretarul american al apărării, Pete Hegseth, a declarat că este încrezător că membrii NATO vor accepta o creştere majoră a cheltuielilor pentru apărare.
Nicio ţară nu a atins încă 5%, nici măcar SUA, dar Hegseth a spus că s-au înregistrat progrese în ceea ce priveşte ajungerea la un acord cu privire la această ţintă.
„Sunt foarte încurajat de ceea ce am auzit acolo”, a declarat Hegseth după reuniunea din cursul dimineţii a miniştrilor apărării din NATO, joi, la Bruxelles. „Ţările de acolo depăşesc cu mult 2% şi credem că suntem foarte aproape, aproape de un consens, privind un angajament de 5% faţă de NATO”, a mai spus el.
Grynkewich, până în prezent directorul pentru operaţiuni în cadrul Statului Major Interarme al armatei americane, i-ar succeda generalului de armată Christopher Cavoli, care a preluat funcţia la scurt timp după invazia Rusiei în Ucraina în 2022, contribuind la supravegherea asistenţei de securitate americane acordată Kievului în valoare de miliarde de dolari.
Editor : C.L.B.