Guvernul Statelor Unite anunță că a informat Congresul dar și pe aliații din Europa despre noile capacități nucleare rusești – o posibilă amenințare internațională gravă – a confirmat, miercuri, pentru Reuters, o sursă bine informată. Rusia dezvoltă o capacitate militară spaţială despre care membrii Congresului şi oficialii americani sunt îngrijoraţi că ar putea reprezenta o ameninţare semnificativă pentru Statele Unite şi aliaţii săi, posibil prin avarierea cu o armă nucleară a unor sateliţi esenţiali de informaţii sau de comunicaţii, relatează presa americană. Potrivit The Washington Post, Rusia a experimentat utilizarea exploziilor nucleare sau a energiei dirijate pentru a dezactiva sateliţi.

Informaţiile au ieşit la iveală după ce reprezentantul Mike Turner, preşedintele republican al Comisiei pentru informaţii din Camera Reprezentanţilor a SUA, a emis, miercuri, o declaraţie neobişnuită şi criptică în care a avertizat asupra unei „ameninţări grave la adresa securităţii naţionale”.

„Solicit ca preşedintele Biden să desecretizeze toate informaţiile legate de această ameninţare, astfel încât Congresul, administraţia şi aliaţii noştri să poată discuta deschis despre acţiunile necesare pentru a răspunde la această ameninţare”, a spus Turner în declaraţie, fără a oferi alte informaţii.

Sursele citate de Reuters şi de presa americană au declarat, ulterior, că avertismentul a fost legat de capacităţile ruseşti în spaţiu. Una dintre surse a spus că problema este serioasă, dar nu este legată de o capacitate activă şi nici nu ar trebui să fie un motiv de panică.

Citând un actual şi un fost oficial american, The New York Times relatase anterior că noile informaţii au legătură cu încercările Rusiei de a dezvolta o armă nucleară antisatelit. Şi ABC News a spus că informaţiile au legătură cu o astfel de capacitate.

Actuali şi foşti oficiali au precizat, însă, că arma nucleară nu se află, deocamdată, pe orbită.

Dezbateri politice dificile în Congres, în umbra amenințării rusești

Declaraţia lui Turner a fost publicată în toiul unei dezbateri în Congres cu privire la modul în care Statele Unite ar trebui să abordeze ameninţările globale din partea Rusiei şi a altor rivali, în care cei care susţin o abordare mai dură în materie de securitate îndeamnă la o mai mare implicare globală, iar unii congresmeni mai apropiaţi de fostul preşedinte Donald Trump pledează pentru o abordare mai izolaţionistă, „America First”, a afacerilor mondiale.

Turner a condus o delegaţie bipartizană a Congresului care s-a întors recent din Ucraina. El şi-a avertizat colegii că timpul se scurge în defavoarea Ucrainei în lupta sa împotriva invadatorilor ruşi.

Administraţia Biden şi-a intensificat criticile la adresa republicanilor din Camera Reprezentanţilor pentru posibila blocare a unui proiect de lege de 95 de miliarde de dolari, adoptat de Senat, care ar furniza ajutor Ucrainei, Israelului şi Taiwanului. Susţinătorii proiectului de lege susţin că un motiv important pentru ca Statele Unite să susţină guvernul de la Kiev este acela de a riposta la ameninţările Rusiei care se extind dincolo de Ucraina.

După declaraţiile lui Turner, preşedintele Camerei Reprezentanţilor, Mike Johnson, un aliat ferm al lui Trump care spune că nu se va grăbi să introducă un vot în ce privește proiectul de lege al Senatului, a declarat că „nu există motive de alarmă publică”. „Pe volan sunt mâini sigure. Lucrăm şi nu este nevoie de alarmă”, a spus el.

La rândul lor, senatorii Mark Warner şi Marco Rubio, preşedintele democrat şi, respectiv, vicepreşedintele republican al Comisiei de informaţii a Senatului, au emis o declaraţie comună în care au afirmat că grupul lor deţine informaţiile în cauză şi că a urmărit „riguros” această problemă

O sursă familiarizată cu această chestiune a declarat că Warner şi Rubio au fost informaţi cu privire la ameninţare cu săptămâni în urmă. Sursa a spus că problema are cumva o legătură cu proiectul de lege privind cheltuielile pentru securitate, dar nu există totuşi o conexiune directă între ele.

Reprezentantul Jim Himes, cel mai important democrat din comisia de informaţii a Camerei, a declarat că problema din declaraţia lui Turner este semnificativă, „dar nu este un motiv de panică”.

Jake Sullivan, consilierul pentru securitate naţională al preşedintelui Joe Biden, a refuzat să ofere detalii. El a declarat că a aranjat pentru joi o şedinţă de informare a liderilor din Congres cu profesionişti din domeniul informaţiilor şi al apărării din cadrul administraţiei şi că a fost surprins de decizia lui Turner de a emite declaraţia.

„Nu sunt în măsură să spun nimic mai mult astăzi”, a declarat Sullivan în cadrul unui briefing. „Aşa cum am spus, aştept cu nerăbdare discuţia cu Turner şi, evident, de acolo vom stabili cum să procedăm, dar astăzi nu pot împărtăşi nimic mai mult”, a declarat Sullivan.

Editor : Adrian Dumitru

Share.
Exit mobile version