O statuetă din bronz a sculptorului Emile – Antoine Bourdelle, evaluată la aproximativ 15.000 de euro, care a fost furată din Franţa în anul 2018, a fost descoperită în România, informează vineri, Inspectoratul General al Poliţiei Române (IGPR).

Potrivit comunicatului IGPR, joi, poliţişti din cadrul Direcţiei de Investigaţii Criminale, în baza informaţiilor obţinute şi a investigaţiilor efectuate, s-au sesizat din oficiu cu privire la săvârşirea infracţiunii de tăinuire privind un bun cultural furat de pe teritoriul Franţei, în anul 2018, dosarul fiind înregistrat la Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanţa.

Ce s-a întâmplat

„Poliţiştii s-au deplasat în municipiul Constanţa şi au prins în flagrant delict o femeie, care ar fi deţinut şi ar fi intenţionat să vândă o statuetă din bronz, semnată Emile – Antoine Bourdelle, intitulată ‘Ţărancă cu copil în braţe’, evaluată la aproximativ 15.000 de euro. Bunul cultural a fost indisponibilizat, în vederea continuării cercetărilor”, se precizează în comunicat.

Bunul cultural a fost indisponibilizat, în vederea continuării cercetărilor.

În cauză, cercetările sunt continuate, în vederea stabilirii întregii activităţi infracţionale.

Editor : A.S.

Share.
Exit mobile version