Secretarul general al Guvernului, Ştefan Radu Oprea (PSD), afirmă, duminică seară, în aceeaşi linie cu majoritatea liderilor social-democraţi, că un guvern responsabil este obligat să găsească soluţii corecte pentru economie şi pentru oameni, fiind greşită actuala abordare.

”Astăzi am avut a treia zi de reuniuni regionale la Brăila, cu reprezentanţii PSD din sud-estul ţării. Majoritatea celor care au intervenit în discuţii au spus răspicat că astăzi coaliţia de guvernare merge într-o direcţie greşită”, a scris, duminică seară, pe Facebook, Ştefan Radu Oprea.

Acesta a adăugat că ”culpabilizarea la gramadă a aleşilor locali, fie că vorbim despre primari sau preşedinţi de consilii judeţene este o greşeală”.

De asemenea, este o greşeală ”confundarea economiei româneşti cu o companie în insolvenţă, unde restructurezi prin tăiere şi închidere de activităţi”.

”Rezultatele se văd: creşterea şomajului cu 55.000 de lucrători, scăderea consumului cu 25% sau a cifrei de afaceri din industrie. Un guvern responsabil este obligat să găsească soluţii corecte pentru economie şi pentru oameni, să facă lucrurile suportabile în acest context geopolitic încărcat”, a adăugat Oprea.

Preşedintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat că, la întâlnirea de la Brăila, niciunul dintre colegii săi nu a afirmat că social-democraţii ar trebui să continue în acelaşi mod după 20 aprilie.

El a făcut din nou referire la cele trei scenarii posibile după această dată – intrarea în Opozitie, modificări în cadrul Coaliţiei sau rămânerea la guvernare în aceeaşi formulă. El a reiterat, însă, ideea că nu este bine să se continue la fel, doar de dragul stabilităţii.

”În Coreea de Nord e stabilitate, dar nu există prosperitate”, a transmis liderul PSD.

Despre alegerile anticipate, Grindeanu a afirmat că tot timpul există acest scenariu.

 

 

Share.
Exit mobile version