Bărbatul de 58 de ani cunoscut ca Stegarul Dac va fi supus unei expertize psihiatrice şi va fi cercetat penal pentru violarea sediului profesional. Unul dintre cei mai fervenţi susţinători ai lui Căslin Georgescu a protestat într-un copac de lângă Arestul Central din Bucureşti mai bine de 24 de ore, cerând eliberarea presupusului finanţator al fostului candidat independent la alegerile prezidenţiale de la sfârşitul anului trecut, omul de afaceri Bogdan Peşchir, arestat într-un dosar vizând coruperea alegătorilor.

Potrivit poliţiei Capitalei, în urma sesizării din oficiu, de către poliţişti ai Secţiei 1 Poliţie, într-un dosar penal în care se fac cercetări pentru tulburarea ordinii şi liniştii publice, marţi, a fost pus în executare un mandat de aducere faţă de bărbatul respectiv, acesta fiind dus la audieri.

De asemenea, în urma evenimentului în care acesta a escaladat un gard şi a urcat în copac, cu intenţia de a manifesta public, a fost extinsă cercetarea penală pentru infracţiunea de violare a sediului profesional, Astfel, faţă de acesta a fost dispusă efectuarea în continuare a urmăririi penale.

Totodată, având în vedere că bărbatul pune în pericol atât siguranţa sa, cât şi a celorlalte persoane aflate în zonele incidente, a fost dispusă efectuarea de către medici a unei expertize psihiatrice, pentru a fi stabilit discernământul persoanei respective.

Cercetările sunt continuate de Secţia 1 Poliţie pentru tulburarea ordinii şi liniştii publice şi violarea sediului profesional, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1.

Bărbatul de 58 de ani  a coborât marţi, în jurul orei 13,20,  după mai bine de 24 de ore, din copacul aflat în apropierea Arestului Central al Poliţiei Capitalei, în care se urcase cu o zi în urmă.

Poliţiştii bucureşteni au informat că bărbatul nu a suferit accidentări, acesta fiind dus la sediul Secţiei 1 Poliţie pentru audieri. El se urcase încă de luni după-amiază într-un copac din zona Arestului Central, după ce a escaladat un gard exterior din plasă, aflat la baza crengilor arborelui respectiv. La faţa locului, au fost trimise echipe de negociatori care au încercat să discute cu bărbatul, dar şi poliţişti, jandarmi şi echipaje de prim-ajutor.

Poliţiştii au stabilit, în urma verificărilor, că bărbatul a escaladat un gard exterior din plasă bordurată, aflat la baza crengilor copacului respectiv, ceea ce i-a facilitat urcarea la înălţime. Bărbatul a rămas în copac toată noaptea, cerând eliberarea din arest a lui Bogdan Peşchir, cercetat într-un dosar vizând coruperea alegătorului. La un moment dat, protestatarul a cerut apă, a coborât să o ia, apoi s-a urcat înapoi în copac, unde a rămas până marţi, după ora 13.00.

Sâmbătă seară, Stegarul Dac, care s-a făcut remarcat în timpul manifestaţiilor pro Călin Georgescu, a ajuns la spital, după ce s-a urcat din nou pe o macara unde a petrecut mai multe ore, timp în care a ameninţat că se aruncă în gol dacă autorităţile vor încerca să îl coboare. Duminică, el a fost externat.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

Share.
Exit mobile version