Biden promite că SUA vor face ceea ce au de făcut pentru a evita…

0
20

Președintele american Joe Biden a luat cuvântul, la conferința COP27 din Egipt, subliniind amenințarea pe care o reprezintă criza climatică globală și promițând că Statele Unite vor face ceea ce trebuie pentru a o combate. „Ne vom achita de partea noastră pentru a evita un iad climatic”, a spus Joe Biden.

Mai mulți protestatari s-au ridicat în picioare și au ținut o pancartă în timpul discursului de președintele american Joe Biden la COP27, summitul dedicat climei care are loc în Egipt, relatează Reuters, citată de news.ro.

Discursul lui Biden nu a fost întrerupt, dar agenții de securitate s-au apropiat de grupul de protestatari pentru a le îndepărta pancarta.

CITEȘTE ȘI VIDEO&FOTO Pasajul Domnești a fost deschis circulației rutiere

„Criza climatică are legătură cu securitatea umană, cu securitatea economică, cu securitatea mediului, cu securitatea națională și cu însăși viața planetei”, a declarat președintele american, înainte de a prezenta măsurile pe care le iau Statele Unite, țara aflată pe locul doi în lume în ceea ce privește emisiile de gaze cu efect de seră.

„Am venit aici în calitate de președinte al Statelor Unite ale Americii și vă spun cu încredere că Statele Unite ale Americii își vor atinge obiectivele privind emisiile până în 2030”, a subliniat Joe Biden.

Prin discursul său a vrut să reamintească reprezentanților guvernelor din întreaga lume reuniți la Sharm el-Sheikh că lumea trebuie să-și mențină obiectivul de a împiedica creșterea temperaturii medii globale cu mai mult de limita de 1,5 grade Celsius, pentru a evita cele mai grave efecte ale încălzirii planetare.

Elon Musk avertizează angajații: Twitter riscă falimentul CITEȘTE ȘI Elon Musk avertizează angajații: Twitter riscă falimentul

Discursul șefului Casei Albe a venit în condițiile în care o serie de crize – de la un război terestru în Europa la inflația galopantă – distrag atenția internațională de la acest obiectiv. „În acest context, este mai urgent ca niciodată să ne dublăm angajamentul în materie de climă. Războiul Rusiei nu face decât să sporească urgența necesității de a face tranziția și de a renunța la dependența lumii de combustibilii fosili”, a arătat Joe Biden.

Înainte de sosirea sa la Sharm el-Sheikh, administrația Biden a încercat să pregătească terenul prin prezentarea unui plan intern de măsuri drastice împotriva emisiilor de metan ale industriei petroliere din SUA, în condițiile în care metanul este unul dintre cele mai puternice gaze cu efect de seră. Măsurile anunțate de administrația Biden au fost anunțate în ciuda unui lobby desfășurat luni de zile de industria forajului, notează Reuters.

Pe de altă parte, Washingtonul și UE intenționează să redacteze vineri o declarație comună prin care se angajează să ia mai multe măsuri în privința emisiilor de metan din industria petrolieră, pe baza unui acord internațional lansat anul trecut și semnat între timp de 119 națiuni pentru a reduce emisiile la nivelul întregii economii cu 30% în acest deceniu.

Toate aceste demersuri vin în contextul unui scepticism sporit că guvernele lumii fac suficiente eforturi pentru a contracara problema încălzirii globale.

Avion Blue Air, pus sub sechestru de ANAF pe aeroportul din Bacău CITEȘTE ȘI Avion Blue Air, pus sub sechestru de ANAF pe aeroportul din Bacău

Un raport al Organizației Națiunilor Unite publicat săptămâna trecută a arătat că emisiile globale sunt pe cale să crească cu 10,6% până în 2030, comparativ cu nivelurile din 2010, deși furtunile devastatoare, secetele prelungite, incendiile de vegetație mistuitoare și inundațiile catastrofale au provocat deja pagube de miliarde de dolari în întreaga lume și au arătat care sunt consecințele încălzirii climei.

Oamenii de știință spun că emisiile trebuie să scadă cu 43% până la acea dată pentru a limita încălzirea globală la 1,5 grade Celsius peste temperaturile din perioada preindustrială, așa cum a fost stabilit ca obiectiv în Acordul climatic de la Paris din 2015. Această deiferență de 1,5 grade Celsius este pragul de la care riscurile schimbărilor climatice încep să scape de sub control, au calculat oamenii de știință.

Multe țări, inclusiv Statele Unite și statele membre ale Uniunii Europene, au fost nevoite anul acesta să recurgă mai mult la folosirea combustibililor fosili, promițând că va fi pe termen scurt, pentru a determina scăderea prețurilor la energie pentru consumatori, care au crescut vertiginos de la războiul Rusiei în Ucraina.

Între timp, ONU a fost criticat de activiștii pentru drepturile omului pentru că a organizat COP27 în Egipt, țară al cărui guvern a fost acuzat de abuzuri după ce armata a preluat puterea, în 2013, de la primul președinte ales în mod democratic. La sosirea în Egipt, președintele Abdel Fattah al-Sisi i-a spus președintelui american Joe Biden că țara sa a lansat o strategie națională pentru drepturile omului și că dorește să se dezvolte în acest sens, relatează Reuters.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.