Comoara unică din adâncurile României găsită de specialişti. Are milioane de ani

0
18

România surprinde din când în când mapamondul cu câte o descoperire incredibilă. De data aceasta, o comoara unică a fost găsită în adâncurile țării noastre. Descoperirea făcută este visul oricărui om de știință, în contextul în care are o vechime de zeci de milioane de ani.

Comoară descoperită de cercetători străini în România. Are o vechime de zeci de milioane de ani

România s-a afirmat la nivel mondial cu o nouă descoperire incredibilă, acum câțiva ani. Este vorba de o specie nouă de dinozaur, numit Transylvanosaurus platycephal.

„Comoara” a fost descoperită în Geoparcul Internațional UNESCO Țara Hațegului de către o echipă de cercetători din străinătate. În echipă se regăsește și un român, membru al Universității din București.

Cum arăta dinozaurul

Transylvanosaurus platycephal, botezat după locul în care a fost găsit, este un dinozaur erbivor, având o lungine de aproximativ doi metri.

Acesta ar fi trăit în urmă cu circa 70 de milioane de ani, conform  instituției de învățământ superior din România.

Echipă internațională de paleontologi

„O echipă internațională de paleontologi, condusă de Felix Augustin de la Universitatea din Tübingen, din care fac parte conf. univ. dr. Zoltán Csiki-Sava de la Facultatea de Geologie și Geofizică a Universității din București, Dylan Bastiaans de la Universitatea din Zürich și cercetătorul independent Mihai Dumbravă din Dorset, a descoperit o nouă specie de dinozaur care a trăit pe actualul teritoriu al Geoparcului Internațional UNESCO Țara Hațegului”, informează Universitatea din București.

Cum se traduce Transylvanosaurus platycephalus

Conform comunicatului Universităţii Bucureşti, numele lui Transylvanosaurus platycephalus tradus înseamnă „reptilă cu cap turtit (plat) din Transilvania”.

„Oasele descoperite, părți din craniul lui Transylvanosaurus, oferă o perspectivă nouă asupra evoluției faunelor europene cu puțin timp înainte de dispariția dinozaurilor, în urmă cu 66 milioane de ani.

Această specie de dinozaur, necunoscută anterior, avea o lungime de aproximativ doi metri, mergea pe două picioare și aparținea familiei Rhabdodontidae.

Corpul noului dinozaur era de mici dimensiuni, la fel ca și în cazul altor dinozauri descoperiți pe teritoriul Țării Hațegului, cunoscuți deja sub numele de dinozauri pitici”, informează Universitatea București.

Nu se știe cum a ajuns la noi dinozaurul

Cercetătorii nu își pot explica cum a ajuns dinozarul pe teritoriul țării noastre, având prea puține date deocamdată.

Zoltan Csiki-Sava și echipa sa de la Universitatea din București au descoperit oasele craniului lui Transylvanosaurusplatycephalus în anul 2007 în albia unui râu din Geoparcul Țara Hațegului.

În zonă s-au mai descoperit și alte specii de dinozauri

Astfel, Geoparcul a devenit unul dintre cele mai importante locuri din Europa din punct de vedere al descoperirii vertebratelor din timpul Cretacicului târziu, aici fiind descoperite 10 specii de dinozauri.

Fosilele Transylvanosaurus s-au păstrat zeci de milioane de ani, pentru că au fost protejate de sedimentele din albia unui râu străvechi, până în momentul când au fost aduse la suprafață de apele unui alt râu din timpurile noastre.

Cum a rezistat fosilele dinozaurului atâta timp

„Dacă scheletul dinozaurului ar fi fost pur și simplu expus la suprafață, în loc să fie îngropat parțial de sedimentele râului, condițiile meteo și necrofagii i-ar fi distrus toate resturile în ritm alert și nu am fi aflat niciodată despre existența acestei specii”, a conchis paleontologul Felix Augustin.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.