Isaac Newton, omul care a descoperit gravitația. „Ceea ce urcă trebuie să și coboare”

0
53

Este considerat a fi unul dintre cei mai importanți oameni de știință din toate timpurile. Matematician, fizician, astronom, alchimist și teolog, englezul Isaac Newton (1643 – 1727) se numără printre cei mai remarcabili și mai valoroși oameni de știință ai lumii, este savantul care a revoluționat domeniile opticii, matematicii și al mecanicii.

„Dacă am făcut descoperiri valoroase în viaţă, aceasta se datorează mai mult răbdării şi atenţiei decât oricărui alt talent”, spunea Newton.

S-a născut prematur, pe 4 ianuarie 1643, în Woolsthorpe, Lincolnsire (Anglia), cu puțin timp înainte ca tatăl său biologic să moară. Copilăria sa nu a fost una dintre cele mai fericite.

Isaac Newton, studios de mic

După moartea soțului, mama lui Newton se recăsătorește și se mută într-un sat vecin, la noua familie, lăsându-l pe micuțul Isaac în grija bunicii. Bătrâna avea planuri pentru nepot. Îl vedea pe băiat devenind un țăran de nădejde, având grija porcilor de la fermă și dedicat altor treburi gospodărești.

Însă preocupările lui Isaac erau departe de a fi legate de munca de fermier. Atent la fenomenele din jurul său, observator al naturii, Isaac încerca să înțeleagă cum se formează umbrele, cum cad razele de soare, cum se formează culorile.

Să descopere. Cât mai mult. Cât mai multe. Cât mai repede.

La 12 ani, Isaac a fost trimis la școală pentru a învăța să scrie și să citească. În ideea că toate acestea i-ar prinde bine chiar și unui țăran… Și cum școala era foarte departe de casă, băiatul a fost nevoit să se mute în apropiere, găsindu-și găzduire în casa unui farmacist, o casă a minunilor, în concepția lui Isaac, având în vedere faptul că farmacistul avea o bibliotecă plină de cărți de știință, exact ceea ce-l interesa pe Isaac. Să descopere. Cât mai mult. Cât mai multe. Cât mai repede.

Astfel, a intrat în lumea astronomiei, a matematicii, a chimiei, reușind să-și însușească lucruri pe care nu le-ar fi învățat niciodată la școala din sat.

Student la Cambridge

Retras de la școală după câțiva ani, și cu speranța că tânărul Isaac a studiat suficient, venind timpul să-și reia statutul de fermier, planurile mamei și al bunicii lui Newton au eșuat (din nou), având în vedere faptul că, în continuare, Isaac nu prezenta absolut niciun interes pentru viața de la fermă, cu excepția faptului că se uita mereu în jurul lui pentru a observa, cum deja am spus, diverse fenomene naturale. În rest, în grija lui fiind, porcii ar fi murit poate de foame și ar fi devastat câmpurile fermei, pentru că Newton nici gând să se ocupe de creșterea lor și nici măcar să-i păzească.

Așadar, după o vreme, cu ajutorul unui unchi al său, iată-l pe Newton student la Trinity College din cadrul Universității Cambridge (1661), alături de tineri săraci care, după terminarea orelor, erau nevoiți să presteze muncă de servitori în cadrul instituției academice. Isaac Newton studia, muncea și studia din nou. Citea enorm, devora cu mare interes toate cărțile de știință care îi treceau prin mână, fiind fascinat în mod deosebit de operele lui Aristotel și Descartes.

Ciuma și anul descoperirilor

Londra, 1665. Universitatea Cambridge se închide din cauza declanșării ciumei ucigătoare. Molima se extindea cu repeziciune și mii de oameni mureau zilnic. Astfel, Isaac Newton ia decizia de a pleca din Cambridge pentru a se retrage la ferma familiei, acolo unde se vedea în siguranță, satul natal fiind destul de puțin populat.

La fermă, în liniște și în mijlocul naturii, Newton a început din nou să-și pună eternele întrebări legate de mediul înconjurător, dar de data aceasta, observațiile sale aveau o altă perspectivă. Aceea a unei minți deja hrănite cu informații care-l ajutau pe Newton să înțeleagă altfel dilemele științifice pe care le găzduia mereu mintea lui.

Prima descoperire importantă a lui Newton

Odată reîntors la Cambridge, Newton avea să facă prima descoperire importantă a sa. Și anume, faptul că lumina albă este o combinație a tuturor culorilor. Așadar, cu mijloace rudimentare, Newton a reușit să descompună lumina în toate culorile curcubeului și apoi să o recompună în spectrul ei inițial cu ajutorul a ceea ce în ziua de astăzi este cunoscut a fi discul lui Newton.

Formulele pe care le-a descoperit au permis explicarea multor fenomene fiind utilizate și astăzi. Datorită curiozității, ambiției și dorinței de studiu continuu, Isaac Newton a devenit unul dintre cei mai mari oameni de știință din lume.

„Nu ştiu cum arăt eu în faţa lumii, dar mie mi se pare că sunt un băiat care se joacă pe malul mării şi mă distrez găsind câteodată pietricele netede sau o scoică deosebită, în timp ce marele ocean al adevărului se întinde necunoscut în faţa mea.”

Biografia lui Newton pe scurt

S-a născut pe 4 Ianuarie 1643, în Woolsthorpe Manor House, Anglia, și a murit pe 31 martie 1727 (la 84 de ani). Lucrările sale de știință principale sunt  „Optica”, „Principiile matematice ale filosofiei naturale”, „Metoda fluxurilor și seria infinită”.

Subiectele lui de studiu care au revoluționat lumea științei au fost Metoda tangentei sau Metoda lui Newton (o metodă de determinare a rădăcinii unei funcții reale), culoarea (Newton a susținut că fenomenul culorilor ia naștere prin descompunerea amestecului eterogen în componente simple, susținând că fiecare rază de lumină dă senzația de culoare atunci când intră în contact cu retina), gravitația și legea inversului pătratului în gravitație (forța de atracție gravitațională dintre două mase punctuale este direct proporțională cu produsul maselor și invers proporțională cu pătratul distanței lor de separare).

Opere scrise

În anul 1687, Newton a publicat lucrarea „Philosophiae Naturalis Principia Mathematica”, în paginile căreia a demonstrate Legea atracției universale, prin studierea legilor mișcării corpurilor, punând bazele mecanicii clasice. Împreună cu Gottfried Wilhelm von Leibniz (1646 – 1716, filozof și matematician german), a contribuit la fondarea și dezvoltarea calculului diferențial și a celui integral.

Newton este primul om care demonstrează că legile naturii guvernează mișcarea globului terestru, dar și a altor corpuri cerești.

Isaac Newton este bine cunoscut pentru descoperirile sale în optică (compoziția luminii albe) și matematică (calcul), dar este faimos mai ales pentru formularea  celor trei legi ale mișcării care reprezintă principiile de bază ale fizicii moderne. Formularea legilor mișcării a dus la legea gravitației universale și o bună parte a societății construite până astăzi se datorează aplicării acestor legi.

„Fiecare corp perseverează în starea sa de repaus, sau de mișcare uniformă în linie dreaptă, cu excepția cazului în care este obligat să schimbe acea stare de forțele imprimate pe el”

„Alterarea mișcării este întotdeauna proporțională cu forța motrice imprimată  și se face în direcția liniei drepte în care acea forță este imprimată”

„Acțiunile reciproce a două corpuri unul asupra celuilalt sunt întotdeauna egale și îndreptate către părți contrare”.

În anul1696, mutat la Londra, Isaac Newton a fost, pe rând, vistier al monetăriei regale, Lord Trezorier al Regatului, membru al Societății Regale din Londra și, în 1703, președintele acesteia. În anul 1705, regina Ana a Angliei i-a conferit titlul de Sir (Lord).

Sir Isaac Newton nu s-a căsătorit niciodată.

Bibliografie:

https://www.britannica.com/biography/Isaac-Newton

https://www.history.com/news/9-things-you-may-not-know-about-isaac-newton

https://www.bbc.co.uk/teach/isaac-newton-the-man-who-discovered-gravity/zh8792p

Vă mai recomandăm să citiți și:

„Mărul lui Newton” din Grădina Botanică a Universității Cambridge, culcat la pământ de furtună

Notițe nepublicate dezvăluie că Isaac Newton încerca să descifreze codul secret al piramidelor

Isaac Newton a gândit un medicament bizar împotriva ciumei, iar acum rețeta este scoasă la licitație

Imagini de înaltă rezoluție cu notițele lui Sir Isaac Newton, disponibile pe Google Arts & Culture

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.