17 Noiembrie 2022
Progresul științific și răspunsul la provocările globale – în centrul activității noastre la Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare în Chimie și Petrochimie- ICECHIM București – sunt posibile datorită ideilor noi și a cooperării locale, regionale, naționale și internaționale, prin stimularea creativității, motivarea și atragerea resursei umane înalt specializate către cercetarea științifică ca pilon central de creștere a comunităților pe care le deservim. Unul dintre obiectivele activității de cercetare îl reprezintă comunicarea cât mai elocventă a rezultatelor obținute către societate, în general. Printre intervențiile de popularizare a științei orientate către segmente de audiență marginalizate în ecosistemul de inovare, respectiv școlarii mici și mari, se numără și inițiativa Festivalul de chimie, un concept al Societății de Chimie din America (American Chemical Society), care se desfășoară anual în România, din 2018.
La cea de-a patra sa ediție, în 2022, Festivalul de Chimie ACS-RO a fost organizat în inima Capitalei, la sediul ICECHIM din Splaiul Independenței nr 202, pe parcursul unor zile splendide de toamnă – 15, respectiv 16 octombrie, în colaborare cu universități, mediul de afaceri și specialiști în orientare în carieră, pentru a inspira elevi și studenți să aloce mai mult timp și considerație studiului chimiei și științelor exacte.
Cum ar arăta lumea noastră dacă mai mulți copii talentați ar deveni inventatori și artiști? Dezbaterile de actualitate în contextul metodologiei cunoașterii evidențiază faptul că există o asociere aproape perfectă între gradul de dezvoltare economică și cel al investițiilor în sectorul de cercetare-dezvoltare. Cu precădere, există o legătură de cauzalitate între nivelul de trai în țările dezvoltate și numărul de cercetători la un milion de cetățeni. Avansul tehnologic la nivelul tuturor țărilor în curs de dezvoltare ar putea conduce nu numai la triplarea numărului de cercetători în lume, ci și la îmbunătățirea condițiilor precare de viață, agravate de faptul că majoritatea copiilor din cele mai multe astfel de țări nu beneficiază de expunere invariabilă la modele contemporane de urmat, la care aceștia să se raporteze prin orientarea către profesia de cercetător.
Voluntarii care au deservit cele patru ediții ale Festivalului de Chimie din România cred în educația recreativă și în rolul acesteia pentru obținerea unui grad de conștientizare sporit, de înțelegere și sensibilitate față de modul în care se dezvoltă copiii și tinerii, de capacitare în interacțiuni de abilitare și de lucru în cadrul și între sisteme (echipe, familii, culturi și comunități). Aceștia – cadre didactice, metodiști, cercetători științifici – au optat pentru lărgirea repertoriului de activități și bune practici de implicare a tinerilor în interacțiuni și activități care îi vor ajuta să își dezvolte abilități esențiale pentru a deveni independenți. Scopul nostru este să creștem o diversitate de voci în chimie și științe conexe, să investim în potențialul capitalului intelectual autohton și să promovăm oportunități creative pentru elevi și profesori.
Favorizând expunerea școlarilor mici și mari la potențialul lor creativ și apelând la calitatea primordială a inventivității – bucuria interacțiunii și curajul de a ne verifica cunoștințele- Festivalul de Chimie și-a propus, cu onestitate, echidistanță și exigență profesională, să predea ștafeta generației care va prelua conducerea campaniilor pentru eliminarea decalajului de oportunitate pentru tinerii din întreaga țară. Astfel, ca notă distinctivă față de edițiile precendente, Festivalul a lansat un Concurs de expresie grafică adresat elevilor de oriunde din România, încurajându-i să reprezinte tema ediției „Totul e Chimie” din prisma experienței lor emoționale. Apelul nu a rămas fără ecou și astfel am primit un număr nesperat de mare de lucrări – desene și clipuri video- trimise de elevi cu vârste cuprinse între 13 și 18 ani din Brăila, București, Buzău, Călărași, Cluj, Dolj, Iași, Ilfov, Gorj, Ploiești, Satu Mare, Vrancea, precum și din Republica Moldova, dintre care au fost premiate 25.
Cei care au preferat să participe fizic la zilele Festivalului de Chimie au avut ocazia să creeze propriul lor Slime, propria porție de vată de zahăr, să dea viață unor figurine din lego bio-degradabil personalizate, să testeze nivelul pH-ului unor compuși non-toxici din orice bucătărie modernă, să își transmită răvașe misterioase folosind instrumentele oferite de chimie, să experimenteze aplicații ale amidonului alimentar, să testeze eficiența articolelor uzuale de protecție împotriva razelor ultraviolete și să participe la jocuri didactice precum și la demonstrații ale reacțiilor chimice din spatele unora dintre cele mai amuzate experimente: pastă de dinți pentru elefanți, chimia baloanelor de săpun etc. Adesea, ceea ce studiezi în primele etape ale unui parcurs devine amprenta pe care vor fi așezate cunoștințele mai importante, ca de exemplu noțiuni de educație pentru un mediu curat, de nutriție, curiozități ale proceselor de combustie, ale stărilor de agregare, aplicații ale unor compuși chimici care ne fac viață mai ușoară zi de zi.
Părinții și bunicii care au însoțit cei mai mici vizitatori ai Festivalului de Chimie au descoperit exemple de activități accesibile cu caracter educațional, au promis sa reproducă în liniștea căminului experimente distractive ca micul dejun cu o „Galaxie în farfurie”, „Lava lamp” si „Flămânzilă”, și au reiterat o dată în plus importanța pe care aceștia o acordă îndrumării profesionale, activităţilor demonstrative și acţiunilor de informare pentru transmiterea cunoștințelor științifice de bază, pentru a asigura dezvoltarea abilităţilor şi competenţelor necesare în vederea îmbunătăţirii timpurii a performanţei. „Prin expunerea la noi idei, metode şi principii, prin interacţiune şi învăţare, copiii devin mai bine pregătiţi, mai receptivi la noi idei şi concepte şi mai înclinaţi să aplice tehnologii şi practici inovatoare în segmentul lor de activitate”, a declarat un tânăr tătic al cărui fiu a exclamat însuflețit „am tras un număr MARE!” după ce numărul său de înscriere la tombole a fost extras și declarat câștigător.