Secretarul american al Sănătăţii şi Serviciilor Sociale Robert F. Kennedy Jr. îndeamnă la vaccinare în toiul epidemiei de rujeolă din Texas şi laudă avantajele vaccinului împotriva rujeolei, rubeolei şi oreionului (RRO) în urma unei intensificări a epidemiei, relatează Axiox.

RFK Jr – cunoscut prin poziţia sa împotriva vaccinării – a îndemnat la vaccinare duminică, după ce a minimalizat epidemia de rujeolă din Texas săptămâna trecută, pe care a catalogat-o ”neobişnuită”.

El a repetat, recent, afirmaţii dezminţite despre vaccinuri şi le-a răspuns evaziv senatorilor atunci când a fost întrebat despre poziţia sa cu privire la vaccinare în Senat, la confirmarea în funcţie.

El a publicat duminică, pe site-ul Fox News, un editorial cu titlul ”Epidemia de rujeolă este un apel la acţiune pentru noi toţi” şi subtitlul ”Vaccinul RRO este crucial în evitarea unei boli care poate omorî”.

RFK Jr scrie că, înainte de introducerea vaccinului împotriva rujeolei, rubeolei şi oreiunonului, în anii ’60, ”practic orice copil din Statele Unite se îmbolnăvea de rujeolă”.

El scrie că în perioada 1953-1962, ”au fost în medie 530.217 cazuri confirmate şi 440 de morţi”, adică o rată a mortalităţii de unul la 1.205 cazuri.

”Vaccinurile nu doar că protejează copiii de rujeolă, ci contribuie şi la imunitatea colectivă, protejându-i pe cei care nu pot fi vaccinaţi din motive medicale”, scrie el.

Cu toate acestea, secretarul american al Sănătăţii subliniază că deciia vaccinării este ”personală”.

Cel puţin 146 de cazuri de rujeolă au fost înregistrate la South Plains şi Panhandle începând din ianuarie, potrivit Departamentului texan al Sănătăţii.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

Share.
Exit mobile version