Negocierile dintre Statele Unite şi Iran par să se fi încheiat pentru moment, a declarat duminică dimineaţa guvernul iranian, după o serie de discuţii desfăşurate în Pakistan pentru a pune capăt războiului de şase săptămâni dintre Washington şi Teheran. Într-o postare pe X, guvernul iranian a declarat că, după 14 ore, discuţiile s-au încheiat, iar experţii tehnici de ambele părţi vor face schimb de documente şi negocierile vor continua, relatează Reuters.
CITEȘTE ȘI Discuţiile de la Islamabad s-au prelungit târziu în noapte
„Negocierile vor continua în ciuda unor diferenţe rămase”, se spune în postarea guvernului iranian, deşi nu precizează când vor reîncepe.
Un reporter al televiziunii de stat iraniene a declarat că discuţiile vor continua duminică.
Vicepreşedintele SUA, JD Vance, trimisul special Steve Witkoff şi ginerele preşedintelui Donald Trump, Jared Kushner, s-au întâlnit cu preşedintele Parlamentului iranian, Mohammad Bagher Ghalibaf, şi cu ministrul de externe, Abbas Araghchi, timp de două ore, înainte de o pauză, potrivit unei surse din partea mediatorului Pakistan.
Administraţia Trump nu a comentat încă dacă negocierile s-au încheiat şi ce diferenţe rămân, dacă există.
„Au existat schimbări de dispoziţie din partea ambelor părţi, iar atmosfera a oscilat în timpul întâlnirii”, a declarat o altă sursă pakistaneză referindu-se la prima rundă de discuţii.
Discuţiile de la Islamabad au fost prima întâlnire directă dintre SUA şi Iran din ultimii peste zece ani. Sunt discuţii desfăşurate la cel mai înalt nivel de la Revoluţia Islamică din 1979. Rezultatul lor ar putea determina soarta fragilului armistiţiu de două săptămâni şi redeschiderea Strâmtorii Ormuz, prin care trece aproximativ 20% din aprovizionarea globală cu energie şi pe care Iranul a blocat-o de la începutul războiului. Conflictul a dus la creşterea vertiginoasă a preţurilor globale la petrol şi a provocat moartea a mii de oameni.
Rolul de mediator al Pakistanului reprezintă o transformare remarcabilă pentru o ţară care era un paria diplomatic în urmă cu un an.
La începutul discuţiilor, armata SUA a declarat că „pregăteşte condiţiile” pentru a începe curăţarea Strâmtorii Ormuz.
Strâmtoarea Ormuz este esenţială pentru discuţiile privind încetarea focului. Armata SUA a declarat că două dintre navele sale de război au trecut prin strâmtoare şi că se pregătesc condiţiile pentru a îndepărta minele, în timp ce mass-media de stat din Iran a negat că vreo navă americană ar fi tranzitat această cale navigabilă.
Înainte de începerea negocierilor, o sursă iraniană de rang înalt a declarat pentru Reuters că SUA au acceptat să deblocheze activele îngheţate din Qatar şi din alte bănci străine. Un oficial american a negat că ar fi fost de acord cu deblocarea banilor.
Pe lângă deblocarea activelor din străinătate, Teheranul cere controlul asupra Strâmtorii Ormuz, plata reparaţiilor de război şi un armistiţiu în întreaga regiune, inclusiv în Liban, potrivit televiziunii de stat iraniene şi oficialilor.
Teheranul doreşte, de asemenea, să perceapă taxe de tranzit în Strâmtoarea Oormuz.
Obiectivele declarate ale lui Trump s-au schimbat, dar, cel puţin, el doreşte liberul tranzit al navelor comerciale globale prin strâmtoare şi paralizarea programului de îmbogăţire nucleară al Iranului pentru a se asigura că acesta nu poate produce o bombă atomică.
Aliatul SUA, Israelul, care s-a alăturat atacurilor din 28 februarie asupra Iranului care au declanşat războiul, a bombardat, de asemenea, militanţii Hezbollah susţinuţi de Teheran în Liban şi afirmă că acest conflict nu face parte din încetarea focului dintre Iran şi SUA.
Neîncrederea reciprocă este mare.

