Negocierile de pace dintre SUA și Ucraina s-au împotmolit în jurul unei singure probleme principale: modalitatea de a forța Ucraina să renunțe la ceea ce Kremlinul nu a reușit să cucerească în timpul războiului – întreaga regiune Donbas, relatează Politico.

„În ceea ce privește problema teritorială, americanii au o poziție simplă: Rusia cere Ucrainei să renunțe la teritorii, iar americanii se gândesc în continuare la modalitatea de a realiza acest lucru”, a declarat pentru sursa citată, sub condiția anonimatului, un înalt oficial european familiarizat cu procesul de negociere.

„Americanii insistă că Ucraina trebuie să părăsească Donbasul… într-un fel sau altul”, a adăugat oficialul.

Ucraina a insistat că orice acord de pace trebuie să implice înghețarea războiului pe liniile actuale. În prezent, aproximativ 30% din Donbas se află încă în mâinile Ucrainei.

„În general, cea mai realistă opțiune este să rămânem pe pozițiile actuale. Dar rușii fac presiuni asupra Kievului să renunțe la teritorii”, a declarat oficialul european.

Iar SUA continuă să preseze Ucraina să accepte rapid acordul, președintele american Donald Trump acuzându-l pe Volodimir Zelenski că nu a citit propunerea de soluționare a conflictului.

„Rusia, cred, ar prefera să aibă întreaga țară, dacă ne gândim bine. Dar Rusia, cred, este de acord cu acest plan al SUA, însă nu sunt sigur că Zelenski este de acord. Poporul său îl adoră, dar el nu l-a citit”, a spus Trump duminică, pe covorul roșu al premiilor Kennedy Center din Washington.

Liderul ucrainean nu a comentat ultimele declarații ale celui de-al 47-lea președinte american, dar a declarat pentru Bloomberg că SUA și Ucraina nu au ajuns la un acord în ceea ce privește estul Ucrainei. Kievul a încercat să explice Statelor Unite că, dacă îi vor da lui Vladimir Putin ceea ce nu a reușit să câștige în mai bine de trei ani de război, acest lucru nu va face decât să-l încurajeze să ceară și mai mult. De asemenea, Kievul se simte presat de ritmul în care americanii vor să acționeze.

„Poate că și Trump dorește ca lucrurile să se întâmple repede, așa că echipa sa este nevoită să îi explice că nu ei sunt de vină pentru faptul că lucrurile nu se întâmplă atât de repede pe cât și-ar dori el”, a declarat oficialul european.

Săptămâna trecută, Vladimir Putin a declarat că Rusia va ocupa oricum Donbasul. Cu toate acestea, Ucraina consideră că renunțarea la restul de 30% din regiunea Donețk, care include orașele Kramatorsk și Sloviansk, cu o populație totală de peste 100.000 de locuitori, i-ar permite lui Putin să invadeze regiunile Dnipropetrovsk, Zaporojie și Harkov, a spus președintele ucrainean la începutul acestui an.

În august, Zelenski a declarat că Rusia ar avea nevoie de aproximativ patru ani pentru a ocupa în totalitate Donbasul.

„Prin urmare, este important cum se va comporta America, ca mediator sau va înclina spre ruși?”, a spus oficialul european, adăugând că Ucraina așteaptă, de asemenea, clarificări cu privire la garanțiile de securitate pe care SUA sunt gata să le ofere.

Citește și:

Zelenski, întâlnire crucială la Londra cu aliații europeni. Germania, „sceptică” în privința unor propuneri ale SUA, ce spune Macron

Trimișii lui Volodimir Zelenski „au convenit” detaliile planului de pace cu SUA. Când îl vor informa pe președinte

Editor : A.M.G.

Share.
Exit mobile version