După mai puţin de două săptămâni de vacanţă, Farul Constanţa s-a reunit sâmbătă dimineaţă, când a avut loc vizita medicală.
Farul se va pregăti la propria bază sportivă până la primul meci oficial din 2025, urmând ca până atunci, pe 11 ianuarie, să dispute, pe teren propriu, şi un meci amical cu Cerno More Varna.
Primul meci oficial din 2025 va avea loc la 20 ianuarie, de la ora 17.00, când Farul va întâlni, pe teren propriu, pe UTA Arad, în etapa a 22-a din Superligă.
La vizita medicală din această dimineaţă au participat 31 de jucători, printre care s-au aflat şi juniori din cadrul Academiei Hagi.
Portari: Alexandru Buzbuchi, Răzvan Ducan, David Barbu;
Jucători de câmp: Ionuţ Cercel, Dan Sîrbu, Mihai Bălaşa, Bogdan Ţîru, Ionuţ Larie, Gustavo Marins, Gabriel Dănuleasa, Cristi Ganea, Gabriel Buta, Victor Dican, Nicolas Popescu, Ionuţ Vînă, Carlo Casap, Eduard Radaslavescu, Andrei Ciobanu, Luca Banu, Narek Grigoryan, Gabriel Iancu, Iustin Doicaru, Ionuţ Cojocaru, Alexandru Stoian, Patrick Budescu, Costyn Gheorghe, Luca Băsceanu, Ianis Avramescu, Denis Alibec, Rivaldinho, Robert Mustacă.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.