Echipa Oţelul Galaţi a învins sâmbătă, în deplasare, scor 1-0, gruparea bucureşteană Metaloglobus, în etapa a 27-a din Superligă.

Gazdele au ratat încă din minutul 2, prin Sabater, care a trimis o lovitură de cap, respinsă de Dur-Bozoancă. Gălăţenii au replicat prin şutul periculos expediat de Debeljuh. În minutul 24 Bană a fost acroşat în careul gazdelor, faza a fost verificată la VAR şi, după patru minute de aşteptare, s-a dictat penalti, pe care Conrado l-a transformat în gol, în minutul 30. Repriza s-a încheiat cu ocazia lui Huiban, din al patrulea minut al prelungirilor şi Oţelul a intrat cu avantaj minim la pauză. În repriza secundă fazele de poartă cu adevărat periculoase au lipsit. Deşi au atacat şi cu portarul Gavrilaş în ultimele două minute, Metaloglobus nu a putut egala şi Oţelul s-a impus la Clinceni cu 1-0.

În clasament, Oţelul e pe locul 8, cu 40 de puncte, în timp ce Metaloglobus a ajuns la 20 de înfrângeri stagionale şi e ultima în Superligă, a 18-a, cu numai 11 puncte.

METALOGLOBUS: Gavrilaş – Ţîrlea, G. Dumitru (Cestor 60), R. Bădescu, A. Sava – Sabater (Ghimfuş 66), Bruno Carvalho – Moses Abbey (Visic 46), A. Irimia, D. Irimia (Daniel Popa 77) – Huiban (Toutou 77). ANTRENOR: Mihai Teja

OŢELUL GALAŢI (4-2-3-1): Dur-Bozoancă – Zhelev, Manuel Lopes, P. Iacob, Kazu (Patrick 57) – Joao Lameira, Bruno Paz (Chira 46) – Bană (Bordun 78), Andrezinho (A. Ciobanu 90), Conrado – Debeljuh. Antrenor: Laszlo Balint

Cartonaşe galbene: Sabater 21 / Joao Lameira 6

Arbitri: Horia Mladinovici – Andrei Constantinescu, Valentin Dumitru

Arbitri VAR: Lucian Rusandu – Claudiu Marcu

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

Share.
Exit mobile version