Un ofițer de poliție din Germania a fost suspendat din funcție și este anchetat pentru omor, după ce a împușcat mortal un tânăr de culoare în vârstă de 21 de ani, în orașul Oldenburg. Cazul a stârnit reacții puternice din partea organizațiilor pentru drepturile omului, care denunță rasismul, informează Reuters.

Incidentul a avut loc în fața unui club de noapte, unde victima ar fi pulverizat spray lacrimogen asupra personalului de securitate și ar fi amenințat oamenii cu un cuțit, potrivit polițiștilor.

Procurorii spun că ofițerul a deschis focul după ce tânărul a refuzat să coopereze.

Potrivit raportului medico-legal, victima a fost lovită de trei gloanțe, unul în partea din spate a capului, unul în partea superioară a corpului și altul în șold, ceea ce arată faptul că gloanțele au fost trase din spate.

Organizațiile pentru drepturile omului au reacționat imediat. Tahir Della, purtător de cuvânt al Inițiativei Persoanelor de Culoare din Germania (ISD), a declarat că „violența mortală împotriva persoanelor de culoare nu este un incident izolat” și că este „o problemă sistemică, o problemă instituțională, care trebuie abordată în consecință”.

La rândul său, Amnesty International Germania a cerut autorităților să combată rasismul structural din poliție și să creeze „mecanisme de investigare independente care nu sunt controlate de poliție sau de autoritățile locale”.

O manifestație sub sloganul „Justice for Lorenz” este planificată vineri în Oldenburg, iar peste 1.000 de persoane sunt așteptate să participe. Inițiativa a fost lansată pe rețelele sociale, unde a atras deja peste 10.000 de urmăritori.

Împușcăturile mortale din partea poliției sunt rare în Germania, însă acest caz a readus în atenția publicului temerile privind rasismul instituțional în cadrul forțelor de ordine.

Editor : Ș.A.

Share.
Exit mobile version