Revenirea în Iran a inspectorilor Agenţiei Internaţionale a Energiei Atomice (AIEA) nu înseamnă o reluare completă a cooperării în programul nuclear iranian – suspendată în iulie -, anunţă miercuri ministrul iranian de Externe Abbas Araghchi, relatează AFP.

Directorul AIEA Rafael Grossi a anunţat că o echipă a Agenţiei s-a întors în Iran, în pofida suspendării de către Teheran a cooperării sale cu organismul ONU, în urma Războiului de 12 Zile declanţat la 13 iunie de către Israel printr-un atac masiv pe teritoriul iranian.

Iranul acuză AIEA de faptul că nu a condamnat atacurile Israelului şi apoi ale Statelor Unite, care au vizat instalaţii nucleare în timpul acestui război.

Teheranul consideră de asemenea că AIEA poartă o parte a responsabilităţii declanşării atacului-surpriză al Israelului, lansat la o zi după adoptarea prin vot a unei rezoluţii critice la adresa programului nuclear iranian, la sediul Agenţiei.

Începând din iulie, o lege adotată de Parlamentul iranian interzice în principiu orice cooperare cu AIEA.

”Niciun text definitiv nu a fost aprobat cu privire la noul cadru al cooperării cu AIEA, iar schimburi de puncte de vedere sunt în curs”, a clarificat miercuri ministrul iranian de Externe Abbas Araghchi, citat de televiziunea de stat.

”MODALITĂŢI PRACTICE”

Inspecrori AIEA au revenit în Iran, unde şi-au început activitatea miercuri, la instalaţia Boushehr – principala centrală nucleară de producţie de electricitate în Iran -, le-a declarat unor jurnalişti, la Washington, directorul Agenţiei Rafael Grossi.

Această decizie a fost luată ”cu scopul de a supraveghea înlocuirea combustibilului la centrala Bushehr”, a subliniat Abbas Araghchi.

Ministrul de Externe, care este totodată negociatorul-şef nuclear iranian, nu a menţionat instalaţiile Fordo, Natanz şi Isfahan, vizate de atacuri americane în iunie.

Rafael Grossi a anunţat că sunt în curs negocieri în vederea inspectării acestor instalaţii atinse.

Ţările occidentale, cu Statele Unite în frunte, şi Israelul, inamicul jurat al Republicii islamice, suspectează de mult timp Iranul de faptul că vrea să se doteze cu bomba atomică.

Teheranul dezminte că are asemenea ambiţii militare, însă insistă că are dreptul la un domeniu nuclear care să-i satisfacă nevoile civile.

AMENINŢAREA SANCŢIUNILOR

Revenirea inspectorilor AIEA intervine în contextul în care Iranul a reluat negocieri cu Franţa, Germania şi Regatul Unit, care ameninţă să restabilească toate sancţiunile impuse Iranului.

Iranul a anunţat marţi că ”negociază din toate puterile” pentru a-i împiedica pe europeni să declanşeze un mecansim de restabilire a sancţiunilor prevăzut de Acordul de la Viena din 2015 în dosarul nuclear iranian.

Cele trei ţări europene (E3) au ajuns împreună cu China, Rusia şi Statele Unite la acest acord cu Iranul, care prevede restricţii importante ale programului nuclear iranian în schimbul unei ridicări treptate a sancţiunilor impuse de ONU Teheranului.

Donald Trump a decis în primul său mandat (2017-2021) să retragă Statele unite din acord, în 2018, să reimpună şi multiplice sancţiunile americane.

Teheranul s-a retras ulterior din anumite angajamente pe care şi-a asumat prin acord, inclusiv cu  privire la îmbogăţirea uraniului.

Parisul, Londra şi Berlinul ameninţă să activeze o clauză a acordului din 2015 – care expiră la 18 octombrie – şi să restabilească astfel sancţiunile internaţionale, dacă nu se ajunge la o soluţie negociată până la sfârşitul lui august.

Iranul le contestă legitimitatea de a face acest lucru.

Teheranul le-a cerut marţi europenilor şi Consiliului de Securitate al ONU să facă ”alegerea bună”, în urma unor noi negocieri, marţi, la Geneva.

Moscova a propus marţi, la rândul său, Consiliului de Securitate al ONU să amâne cu şase luni – ”până la 18 aprilie 2026” – data-limită de activare a mecanismului de restabilire a sancţiunilor, potrivit unui proiect al unei rezoluţii pe care AFP scrie că l-a consultat.

Potrivit AIEA, Iranul este singura ţară nedotată cu arma nucleară care îmbogăţeşte uraniu la un nivel ridicat (60%), cu mult peste limita de 3,67% stabilită prin Acordul de la Viena.

În vederea fabricării unei bombe atomice, uraniul este necesar să fie îmbogăţit la un nivel de 90%, potrivit AIEA.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

Share.
Exit mobile version