AppGallery – Motorul principal al Huawei

0
24

De la momentul zero din 2019, când Huawei primea interdicția de a mai lucra cu cei de la Google și alte companii americane, producătorul chinez a fost pus față în față cu o situație nemaiîntâlnită pentru o companie atât de mare din industria tech. Compania din Shenzhen a strâns însă rândurile, s-a regrupat și a făcut mutări rapide și importante, ale căror roade încep să se vadă din ce în ce mai mult.

Principala mutare a celor de la Huawei a fost crearea propriului lor magazin de aplicații AppGallery, și investiția masivă în dezvoltarea acestuia. Așa se face că acum AppGallery este cel de-al treilea magazin de aplicații la nivel global, cunoscând o creștere considerabilă în ceea ce privește numărul de aplicații, dintr-o mulțime de domenii diferite: de la banking, transport, jocuri sau social media până la fashion, shopping, divertisment și nu numai. Ba mai mult, a reușit să integreze și aplicații exclusive, care se lansează numai pe AppGallery.

De altfel, AppGallery a avut o creștere considerabilă în ultimele 18 luni, numărul de aplicații integrate în magazinul celor de la Huawei în 2021 fiind cu 147% mai mare decât în anul precedent. În prezent, numără 580 de milioane de utilizatori activi lunar, fiind mai popular și în afara Chinei în ultimul an și obținând o creștere de 10%. Platforma se mai laudă și cu o creștere netă a scorului de satisfacție a utilizatorilor cu peste 20% în anul 2021.

Printre investițiile majore făcute de Huawei care au dus la succesul lui AppGallery se numără și crearea Huawei Developer Alliance, care a dus la integrarea a peste 216.000 de aplicații cu HMS Core la nivel global. De asemenea, investiția în securitate a fost necesară, pentru a reconstrui și asigura încrederea utilizatorilor în platformă, astfel că acum AppGallery verifică fiecare aplicație din surse terțe, un proces care identifică și izolează de la sursă aplicațiile periculoase care conțin viruși. Mai mult, magazinul de aplicații îndeplinește zilnic verificări de securitate și de confidențialitate a datelor, pentru a remarca eventuale vulnerabilități sau nereguli.

Huawei mai spune și că stochează toate datele utilizatorilor europeni în Europa, o măsură necesară pentru a asigura securitatea acestora.

Aplicații disponibile

AppGallery include un sistem de clasificare a aplicațiilor la scară globală, pentru o protecție mai bună a copiilor, și include funcții pentru părinți. În ceea ce privește aplicațiile deja existente în AppGallery și care numără o mulțime de utilizatori, acestea sunt: Revolut, New Raiffeisen Smart Mobile, George Romania, YOU BRD, BT Pay, Garanti și Unicredit (pentru banking), Tinder, Viber, Snapchat, Bolt Food, Lidl Plus, Kaufland, Carrefour, Up Mobil, MyEdenred, Tazz (pentru livrări, cumpărături și dating), Petal Maps, Trip.com, Agoda și Ryanair (pentru călătorii și navigare) sau WhatsApp, Facebook, Messenger, Telegram, TikTok, Antenaplay, Voyo, Orange TV Go, Huawei Video, Glovo și Tidal (pentru divertisment și social media).

Aplicațiile din suita Google

Și totuși, deși lista de mai sus este destul de cuprinzătoare, ea nu include elefantul (sau elefanții) din încăpere: aplicațiile din suita Google. Pentru acestea însă, a apărut soluția numită Gspace, o aplicație separată, ce se poate găsi în AppGallery și care, odată instalată, îți oferă o listă generoasă plină cu aplicațiile cele mai cunoscute și mai utilizate din suita Google și nu numai: YouTube, Gmail, Instagram, Google Drive, Google Maps sau Uber . Există și aplicații pe care va trebui să le cauți și să le instalezi din Gspace, deoarece nu apar în acea listă principală, precum Google Home, Google News, Google Calendar, Google Cloud sau Google Analytics. Odată ce ai găsit însă una dintre aceste aplicații, tot ce trebuie să faci este să apeși pe butonul de instalare și vei putea folosi astfel și aplicațiile din suita Google, chiar din Gspace.

Am testat și noi metoda de instalare cu Gspace, pe care o detaliam în review-ul pentru Huawei nova 9, și pe care o folosim și pentru cel mai recent telefon al companiei din Shenzhen, Huawei nova 10 Pro, pentru care poți vedea și un material dedicat aici. Telefonul păstrează designul pe care Huawei îl numea Star Orbit Ring, și îl îmbunătățește, creând pe nova 10 Pro așa-numitul Star Orbit Craft, care aduce mai multă strălucire texturii, care este mai plăcută la atingere. Telefonul vine în varianta de culoare Starry Silver, cu un cerc auriu în jurul ansamblului de cameră, dar și într-o variantă mai discretă, denumită Starry Black.

Huawei nova 10 Pro este disponibil într-o singură variantă de memorie RAM, de 8GB, cu două opțiuni diferite de stocare, 128GB sau 256GB. Încărcarea se face pe 100W cu tehnologia Huawei SuperCharge, nova 10 Pro fiind echipat și cu un mod Turbo, care depășește limitele consumului de energie pentru încărcare instantanee. Se poate încărca până la 60% în doar 10 minute, iar compania spune că o încărcare completă durează doar 20 de minute.

Ecranul are o rată de refresh de 120Hz și este perfect pentru jocuri, în colaborare cu răcirea cu lichid VC Ultra-Generation, care are rolul de a disipa căldura în timpul sesiunilor de gaming.

Camera principală are 50MP și vine cu un sistem Ultra Vision Photography, care adoptă un senzor RYYB pentru captarea a cu 40% mai multă lumină în cadre. De asemenea, acceptă Auto-Focus instant și detecție în patru faze, alături de o tehnologie zero shutter-lag (ZSL), pentru fotografii mai bune în lumină scăzută.

Autofocus-ul este disponibil și pe camera frontală dublă, telefonul fiind capabil să comute focalizarea pe diferite subiecte, în timp ce funcția Showcase Focus ajută la claritatea mai bună a subiectelor inclusiv în vloguri filmate în interior. Poți inclusiv să folosești multiple camere atunci când fotografiezi.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.