ASUS ROG Phone 6 primeşte o versiune Diablo Immortal

0
21

După ce a lansat o ediţie Batman a lui ASUS ROG Phone 6, acum compania taiwaneză ne oferă şi o ediţie Diablo Immortal a telefonului său de gaming. Terminalul vine prin intermediul unei colaborări cu cei de la Blizzard şi ce primeşte special aflaţi mai jos.

ROG Phone 6 Diablo Immortal primeşte iluminare AURA RGB tunată în ton cu grafică înflăcărată din Diablo Immortal, iar smartphone-ul are un finisaj Hellfire Red semi mat. ASUS extinde customizarea şi la nivel software, cu o temă specială Diablo, iconuri Diablo, animaţii şi efecte sonore unice. Telefonul vine cu procesor Qualcomm Snapdragon 8+ Gen 1, 16 GB RAM LPDDR5 şi 512 GB stocare UFS 3.1.

Ediţia specială are şi o cutie pe măsură, care seamănă cu un Horadic Cube, un item familiar pentru fanii seriei. La interior găsim o cutie roşie mai mică în forma unui alt item din joc, un Worldstone shard. Bonusurile includ un pergament cu o hartă a universului Sanctuary, dar şi o torţă King Fahir. Cumpărătorii au la pachet şi o ediţie specială de husă bumper Aero Case Shield Blessing, plus o cheiţă SIM cu emblema Diablo.

Telefonul se vinde de pe 18 noiembrie prin magazinul online ASUS şi la partenerii de retail. Din păcate nu avem preţ, dar estimez că sare de 1200 de euro.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.