Logitech G FITS – căști wireless de gaming ce pot fi folosite alături de smartphone, PC, Mac, PlayStation și Nintendo Switch : Gadget.ro – Hi-Tech Lifestyle

0
37
Audio

Anunțate inițial cu câteva luni în urmă, căștile Logitech G FITS sunt disponibile de azi și în țara noastră. Vorbim despre căști wireless de tip TWS ce sunt compatibile cu majoritatea platformelor, asta grație unui adaptor ce vine în pachet.

Așadar, cei ce nu vor conecta căștile Logitech G FITS prin Bluetooth la sursă, au posibilitatea de a folosi un dongle Lightspeed. Cu interfață USB-A și adaptor la USB-C, receiver-ul poate fi conectat la PC, Mac, PS 4 și PS 5 și Nintendo Switch, atunci când această consolă este conectată la TV.

Casti earbuds Logitech G FITS

Atât prin conexiunea Lightspeed, cât și prin Bluetooth, Logitech G FITS promit latență redusă, una dintre caracteristicile esențiale pentru căști wireless de gaming.

Logitech G FITS vin cu dopuri cu tehnologia Lightform, ce permite ca acestea să se muleze pe forma interioară a urechii. Am vorbit despre asta atunci când au fost anunțate căștile Logitech Ultimate Ears Fits.

Specificații căști TWS de gaming Logitech G FITS

Date tehnice

Căști TWS

Logitech G FITS
Difuzor 10 mm
Frecvență 20 – 20000 Hz
Impedanță 16 Ohms
Sensibilitate 106 +/- 3 dB SPL/mW
Microfon Dual beamforming, 100 – 8000 Hz
Conectivitate Bluetooh 5.2 cu Reduced Latency Game Mode, Lightspeed prin receiver USB-A cu adaptor la USB-C
Autonomie Bluetooth – audiție de 10 ore + 12 ore de la carcasă; convorbiri de 6.5 ore + 7 ore de la carcasă
Lightspeed – audiție de 7 ore + 8 ore de la carcasă; convorbiri – 4.5 ore + 5 ore de la carcasă
Dimensiuni 35 x 22.8 x 24.5 mm
Greutate 7.2 grame fiecare cască

Căștile Logitech G FITS vor putea fi cumpărate în perioada următoare direct de pe site-ul LogitechG.com sau de la partenerii autorizați, la un preț recomandat de 1.249 lei.

Despre autor

Darius Pană

Editor pe Gadget.ro din septembrie 2014. Pasionat de tehnologie, automobile și fotografie. Scrie recenzii pentru telefoane mobile, automobile, dispozitive din zona audio, monitoare, televizoare, aparate foto și orice alt gadget. Folosește Realme GT 2 Pro, Canon EOS M200 + Canon EF-M 22mm 1:2, Canon EF-S 15-85 mm 1:3.5-5.6 IS USM și Canon EF 50mm 1:1.8 STM.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.