Prezentare realme C33 – Smartphone accesibil multimedia, cu design „oglindă”, display generos și baterie de 5000 mAh

0
25

Ce a mai ajuns pe masa mea de teste în ultima perioadă? Ei bine, un nou smartphone de la realme, cu un design foarte atractiv pentru cei cărora le plac lucrurile strălucitoare. Vorbim azi despre modelul realme C33, un terminal accesibil ce aduce un display generos, o baterie de 5000 mAh și o cameră foto de 50 MP. Există și câteva minusuri însă, dar vă povestesc despre capabilitățile sale mai jos, iar la final tragem linie și vom vedea dacă și cui îl recomand. 

Unboxing

realme livrează smartphone-urile sale în cutii de culoare galbenă. Nu e o excepție aici. În partea frontală observăm numele smartphone-ului, iar în spate câteva informații cu privire la specificații. Cutia se deschide prin glisare orizontală, iar cartonul din care e fabricată e destul de subțire.

Pe lângă smartphone, găsim aici un încărcător de 10W, un cablu USB-A la micro-USB, cheiță pentru SIM și manuale de utilizare. Din păcate, nu primim husă în pachet, iar telefonul nu pare să aibă folie aplicată peste ecran.

Design

Smartphone-ul a sosit la mine pe nuanța „Sandy Gold” și în ciuda denumirii, nuanța bate mai mult spre argintiu. Mai există și versiunile Night Sea (negru) și Aqua Blue, însă. Acest model cântărește 187 de grame și măsoară 164.2 x 75.7 și are 8.3 mm în talie. Corpul său e fabricat în mare parte din plastic, avem un spate și muchii drepte, în stil iPhone 12 / 13 și colțuri rotunjite. 

Se simte bine în mână, dar finisajul din spate adună destul de multe amprente, mai ales că nu avem husă în pachet. Designul e destul de interesant, avem particule mici sclipitoare în partea din spate și două camere foto amplaste vertical. Tot aici găsim și un bliț LED. În partea din față primim un notch picătură pentru camera selfie și o bărbie generoasă în partea de jos. 

În general prefer telefoanele cu finisaj mat în partea din spate, dar sunt sigur că există oameni cărora le place un aspect lucios, sclipitor, precum cel adoptat de realme C33. Există și varianta Night Sea pentru cei ce vor un aspect mai sobru. E solid, bine construit, dar e destul de alunecos, aș recomanda o husă în utilizarea de zi cu zi.

Display

realme C33 aduce un display de 6.5 inch în diagonală IPS LCD, modest. Vorbim despre un panou cu rezoluție HD+ (720 x 1600 pixeli), cu refresh rate standard – 60Hz. În momentul în care am pornit pentru prima dată telefonul, fără să știu specificațiile acestuia, am avut impresia că are display AMOLED.

E un panou de calitate ce oferă unghiuri largi de vizualizare și culori bune. E și destul de luminos, la testul cu luxmetrul obținând 346 de LUX.

Hardware și performanță

Ce găsim la interiorul telefonului? Ei bine, e vorba despre un CPU Unisoc Tiger T612, procesor octa-core realizat pe un proces de litografiere de 12nm ce funcționează la o frecvență cuprinsă între 1.8GHz și 2GHz. Eu am primit versiunea mai bine dotată a lui realme C33, cea cu 4 GB RAM și 128 GB de stocare UFS 2.2. Avem și slot dedicat pentru carduri microSD chiar, dacă ai nevoie de mai multă stocare.

Nu avem funcție extra RAM, deși am căutat-o, iar telefonul rulează Android 12, o veste bună. Peste această versiune a sistemului de operare e aplicata interfața realme UI R Edition. Este o interfață concepută pentru smartphone-urile mai accesibile de către realme. Livrează doar strictul necesar, deși apar câteva recomandări de jocuri prin meniu. Nu e tocmai un telefon de gaming însă. Am încercat PUBG Mobile, însă jocul nu se mișcă cum ar trebui. Mai mult ca singur duce titluri mai puțin solicitante precum Candy Crush sau Clash of Clans. 

Dacă erați curioși de benchmark-uri, în GeekBench 5 am obținut 343 de puncte în testul single-core și 1412 puncte în cel multi-core. E peste „fratele său” realme C30, întrece și modele ca Galaxy A31, A41 și A51, dar și realme 10 și realme C21. Suntem chiar peste realme C35, dar doar în testul multi-core. Suntem însă sub Redmi Note 11 și OPPO Reno5 Lite.

Am simțit o ușoară „încetinire” în utilizare, dar am pus-o pe seama display-ului cu refresh rate de 60Hz. Dacă ai folosit un smartphone cu rată de refresh mai mare recent, e posibil să ai aceeași impresie.

Totuși, aplicațiile uzuale se deschid destul de rapid, nu avem bloatware, majoritatea aplicațiilor preinstalate făcând parte din suita Google: Gmail, Photos pentru a vizualiza fotografiile, YouTube, Drive, Keep, Wallet pentru plăți contactless prin NFC. 

E un telefon multimedia, suficient de capabil pentru task-uri normale: socializare pe platforme ca Facebook, WhatsApp și Instagram, urmărire de conținut media pe TikTok, YouTube, Netflix și browsing rapid.

Autonomie baterie

Avem aici o „rețetă” deja cunoscută: CPU eficient din punct de vedere energetic + o baterie mare, de 5000 mAh. Asta înseamnă că avem parte de o autonomie bună. Eu am obținut în cazul testului playback video 17 ore și 32 de minute de utilizare.

Obținem clar peste o zi de utilizare, poate chiar două, dacă nu folosim smartphone-ul timp îndelungat. Totuși, există și un minus destul de mare pentru unii. Încărcarea se realizează printr-un port microUSB și e destul de lentă. Totuși, măcar avem alimentator în cutie, de 10W. Iată și valorile obținute de mine în cazul încărcării:

  • 5 minute – 6%
  • 15 minute – 13%
  • 30 minute – 23%
  • 1 oră – 42%
  • Încărcare completă – 2 ore și 14 minute

Cameră

realme C33 are două camere în partea din spate și un bliț LED. Senzorul principal are 50 MP și tind să cred că e vorba despre aceeași cameră integrată și pe realme 9 4G / 5G. Are deschidere F/1.8 și unghi de captură de 80 de grade. Mai exista și o unitate de 0.3 MP aici, bokeh, cu deschidere F/2.8. Telefonul filmează la calitate [email protected], iar în față găsim un senzor selfie de 5 MP cu deschidere f/2.2. 

Capturile de zi sunt realizate în mare parte în Ploiești și sunt doar OK. Nu scoți poze artistice cu acest model, dar camera își face treaba la nevoie. Paleta de culori e destul de generoasă, însă vegetația pare radioactivă, iar în poza cu trandafirul roz nuanța este mai aprinsă decât în realitate.

În schimb, pare că stă destul de bine la sefie-uri. După ce am dezactivat modul Beauty, am reușit să fac câteva poze OK folosind camera frontală.

Noaptea…nu pot spune că sunt încântat. Nu avem Night Mode, deci ne bazăm doar pe camera principală și pe funcțiile AI. Centrul Ploieștiului e o zonă destul de luminată și distingem clădiri, detalii, oameni, însă apar halouri în jurul becurilor care strică majoritatea fotografiilor. Nu avem stabilizare optică, iar filmările nu sunt impresionante.

https://www.youtube.com/watch?v=videoseries

Sunet și altele

În partea de jos, lângă portul microUSB, găsim un singur difuzor. Tot acolo se află și o mufă jack de 3.5 mm pentru căști, o raritate în 2022, deși nu primim căști în pachet. Sunetul e OK dacă folosești telefonul ocazional pentru TikTok, YouTube sau Netflix, însă nu impresionează, mai ales la volum maxim, unde apar distorsionări. 

Pe partea de conectivitate găsim dual-SIM 4G LTE, Bluetooth 5.0 și WiFi 2.4GHz. Avem și NFC pentru plăți contactless prin Google Wallet, GPS, GLONASS, GALILEO și BDS. Senzorul pentru amprente e amplasat lateral și e destul de prompt. Putem folosi chiar și autentificarea facială dacă dorim.

Concluzii

realme C33 este un smartphone low-end accesibil pentru utilizatorii fără prea mari pretenții. Se simte bine în mână, are un design interesant și livrează o experiență per total OK dacă îți place să stai pe TikTok, Facebook, WhatsApp și eventual să joci jocuri simple precum Candy Crush. Autonomia sa este generoasă, însă viteza de încărcare nu impresionează, portul microUSB de la bază e un minus destul de mare, chiar dacă vorbim despre un terminal de buget. 

M-a impresionat destul de mult ecranul, livrează o experiență de vizualizare plăcută, unghiuri largi și e luminos, chiar și în bătaia directă a soarelui. Nu știu exact pentru cine aș recomanda acest telefon. Probabil, e potrivit pentru oricine are un buget limitat, dar își dorește un smartphone cu autonomie generoasă pentru a se conecta cu prietenii de pe rețelele sociale, pentru a asculta muzică și a urmări filme / seriale pe Netflix / Disney+ și alte platforme.

Preț și disponibilitate

realme C33, 4 GB RAM + 128 GB stocare

realme C33, 4 GB RAM + 64 GB stocare

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.