Bernadette Szocs a fost eliminată după un meci echilibrat şi de anduranţă împotriva japonezei Honoka Hashimoto, în runda secundă a probei de simplu de la Singapore Smash 2026.

Potrivit Federaţiei Române de Tenis de masă, Bernie, aflată pe locul 26 mondial, a început excelent meciul şi şi-a adjudecat primele două seturi în faţa apărătoarei (11 mondial), cu agresivitate în atac, la momentul potrivit, şi siguranţă în schimburile tactice.

 

Totuşi, ritmul a fost schimbat din al treilea set de apărătoarea japoneză, care a împins meciul în decisiv.

 

În ultimul set, Bernadette Szocs a salvat cinci mingi de meci şi a sperat într-o victorie care i-ar fi asigurat locul printre primele 16 jucătoare ale tabloului, însă punctul final nu i-a aparţinut, într-un meci încheiat 2-3 (12-10, 11-7, 2-11, 6-11, 8-11).

 

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

Share.
Exit mobile version