Consiliul de administraţie al companiei Tesla a propus vineri un pachet salarial pentru directorul său general Elon Musk, care l-ar putea transforma în primul trilionar din lume, adică i-ar putea aduce peste 1.000 de miliarde de dolari, relatează AFP.

Planul, care are o durată de zece ani şi trebuie aprobat de acţionari, prevede acordarea de acţiuni lui Elon Musk în funcţie de valoarea bursieră atinsă de Tesla, potrivit unui document publicat pe site-ul autorităţii americane de supraveghere a pieţei de valori mobiliare (SEC).

Numărul maxim de acţiuni pe care le-ar putea obţine corespunde cu 12% din capitalul actual al companiei, dar este condiţionat de „o creştere stratosferică” şi o valoare de 8.500 de miliarde de dolari la bursă.

Acest nivel de valorizare ar fi fără precedent şi ar corespunde cu mai mult decât dublul celei mai mari capitalizări bursiere actuale din lume, deţinută de campionul american al cipurilor pentru inteligenţă artificială, compania Nvidia. Tesla, care se află în dificultate de câteva luni, este evaluată astăzi la bursă la puţin peste 1.000 de miliarde de dolari.

Acest nou pachet salarial a fost „conceput pentru a-l reţine şi a-l motiva” pe Elon Musk, potrivit consiliului de administraţie.

Vânzările constructorului de maşini au avut de suferit în ultimele luni din cauza unei game învechite şi a poziţiilor politice adoptate de şeful său.

Dacă îşi va atinge obiectivele cele mai ambiţioase, Elon Musk, deja cel mai bogat om de pe planetă, ar atinge un nivel de avere nemaiîntâlnit în istorie şi şi-ar consolida controlul asupra capitalului Tesla, ducând participaţia sa la 25%.

Consiliul de administraţie a stabilit însă mai multe tranşe în pachetul său salarial. De exemplu, dacă capitalizarea Tesla ajunge la 2.000 de miliarde de dolari, Elon Musk va primi o remuneraţie în acţiuni de 20 de miliarde de dolari.

Remuneraţia lui Elon Musk la Tesla face obiectul unei bătălii judiciare de ani de zile. Un pachet salarial anterior, validat de Tesla în 2018 şi estimat la acea vreme la 56 de miliarde de dolari, a fost anulat în ianuarie 2024 de o judecătoare din Delaware, sesizată de un acţionar. Judecătoarea a considerat că acţionarii au primit informaţii „eronate” şi „înşelătoare” cu privire la consiliul de administraţie şi comisia de remunerare, înainte de adunarea generală în cadrul căreia planul a fost aprobat.

La jumătatea lunii iunie 2024, pachetul salarial a fost din nou validat de acţionarii Tesla, înainte de a fi respins din nou de justiţia din Delaware, în decembrie anul trecut. Tesla, care a făcut apel împotriva deciziei, a înfiinţat între timp o comisie specială însărcinată să studieze problema. „Remuneraţia lui Elon Musk continuă să se afle într-un vid juridic, în ciuda a două voturi separate ale acţionarilor care au susţinut-o în mare măsură”, a explicat compania.

Între timp, producătorul de automobile i-a acordat lui Elon Musk, în august 2025, milioane de acţiuni în valoare de 29 de miliarde de dolari.

Acţiunile Tesla aproape s-au dublat în valoare, atingând un preţ record între ziua alegerilor şi mijlocul lunii decembrie 2024, deoarece investitorii au pariat că legăturile strânse ale lui Musk cu preşedintele Donald Trump vor fi un avantaj pentru Tesla. Dar, pe măsură ce Tesla s-a confruntat cu proteste, scăderea vânzărilor şi a profiturilor ca reacţie la aceste legături (înainte ca Musk să se certe cu Trump), toate aceste lucruri au dus la pierderea câştigurilor acţiunilor Telsa. Acţiunile au recuperat o parte din aceste pierderi, dar sunt încă în scădere cu 26% faţă de vârful din decembrie, scrie CNN.

Cu toate acestea, Musk şi fanii săi de pe Wall Street au insistat că compania este bine poziţionată pentru a creşte şi mai mult şi a avea şi mai mult succes în viitor. El a continuat să prevadă că planurile sale pentru maşini autonome – inclusiv un serviciu de robotaxi – vor genera profituri şi valori enorme pentru acţionari. Robotaxiurile ar oferi transport pasagerilor şi ar permite proprietarilor de Tesla să-şi închirieze maşinile pentru curse fără şofer atunci când nu le folosesc.

Musk a promis, de asemenea, o linie de roboţi umanoizi care ar putea genera vânzări chiar mai mari decât afacerea cu maşini Tesla.

Pe de altă parte, Tesla se confruntă cu o concurenţă din ce în ce mai mare din partea producătorilor chinezi de vehicule electrice. BYD, unul dintre aceşti producători auto chinezi, este pe cale să depăşească Tesla în ceea ce priveşte vânzările de vehicule electrice la nivel mondial, chiar dacă nu este disponibil pentru vânzare în Statele Unite.

Tesla se confruntă, de asemenea, cu concurenţa altor companii care o devansează în furnizarea de servicii de robotaxi, inclusiv Waymo, unitatea de vehicule autonome a Alphabet, compania-mamă a Google, care are propriul serviciu şi a încheiat un parteneriat cu Uber în unele oraşe.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

Share.
Exit mobile version