Petrecăreţi îmbrăcaţi în cămăşi viu colorate şi echipaţi cu ochelari de protecţie s-au stropit unii pe alţii cu pistoale cu apă, duminică, în Thailanda, marcând începutul Anului Nou thailandez, Songkran, un festival care celebrează reînnoirea, purificarea şi un nou început prin simbolistica apei, relatează Reuters.
Unii participanţi au pulverizat apă din bena camioanelor, iar toată lumea se aştepta să fie udată din cap până-n picioare odată cu startul oficial al festivalului.
”Astăzi am venit bine pregătit. Am patru pistoale cu apă, ochelari de protecţie, o pălărie şi o husă impermeabilă pentru telefon, sunt gata de acţiune,” a spus Teera Rachapol, în vârstă de 50 de ani.
Sărbătoarea aduce un plus de culoare şi speranţă industriei turistice din Thailanda, autorităţile estimând o creştere de 8% a numărului de turişti străini în această săptămână.
”Este complet diferit de ce ne imaginam. Nu ştiam la ce să ne aşteptăm, dar este foarte distractiv. Îmi place mult. Iubesc apa,” a declarat Tinke Stockman, o tânără de 20 de ani din Ţările de Jos.
Festivalul are loc la doar câteva săptămâni după un cutremur puternic care a lovit Myanmarul vecin în luna martie, provocând moartea a peste 3.500 de persoane şi distrugând numeroase comunităţi. Seismul a cauzat şi prăbuşirea, cu victime, a unei clădiri aflate în construcţie în Thailanda.
Unii participanţi din Bangkok au spus că au avut reţineri în a se alătura mulţimii, dar alţii au afirmat că atmosfera este mai sigură decât s-ar fi aşteptat.
”Atâta timp cât eşti atent, nu ai de ce să-ţi faci griji,” a spus Zhang, un turist din China.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.