Revista americană „The Atlantic” a publicat miercuri planul atacului militar al armatei americane împotriva rebelilor houthi din Yemen, al cărui destinatar accidental a fost redactorul său şef, după ce administraţia lui Donald Trump a susţinut marţi că aceste schimburi de mesajul nu sunt protejate de secretul apărării. Capturile de ecran ale mesajelor secretarului american al apărării arată că acesta a trimis orarul precis al loviturilor împotriva grupului rebel din Yemen, înainte ca acestea să aibă loc, relatează Reuters.

Astfel, capturile arată că şeful Pentagonului, Pete Hegseth, a trimis prin mesaj ora de începere a operaţiunii de ucidere planificată a unui militant houthi în Yemen, pe 15 martie, precum şi alte detalii despre valurile iminente de lovituri aeriene americane.

Hegseth a negat în mod repetat trimiterea de mesaje cu planurile de război, în timp ce administraţia preşedintelui Donald Trump încearcă să limiteze consecinţele dezvăluirii că redactorul-şef al The Atlantic, Jeffrey Goldberg, a fost inclus din greşeală într-o discuţie de grup pe aplicaţia de mesagerie criptată Signal cu cei mai înalţi consilieri de securitate naţională ai lui Trump care coordonau începerea unui atac în Yemen.

Administraţia Trump a declarat marţi că nicio informaţie clasificată nu a fost împărtăşită în cadrul discuţiei, lăsându-i perplecşi pe democraţi şi pe foşti oficiali americani, care consideră că informaţiile privind ţintele sunt unele dintre cele mai bine păstrate materiale înaintea unei campanii militare americane.

Jurnalistul Goldberg, care iniţial a refuzat să publice detaliile discuţiei, a făcut-o miercuri. Textul lui Hegseth începe cu titlul „TEAM UPDATE” (actualizare pentru echipă – n.r.) şi includea aceste detalii, potrivit The Atlantic:

„TIME NOW (11.44 ET): Vremea este FAVORABILĂ. Tocmai am CONFIRMAT cu CENTCOM că suntem gata pentru lansarea misiunii”

„1215et: Lansarea F-18 (primul pachet de atac)”

„1345: „Trigger Based” F-18 1st Strike Window Starts (Target Terrorist is @ his Known Location so SHOULD BE ON TIME – also, Strike Drones Launch (MQ-9s)”

„1410: Lansarea altor F-18 (al doilea pachet de atac)”

„1415: Drone de atac la ţintă (acesta este momentul în care vor fi lansate primele bombe, în aşteptarea unor ţinte anterioare „bazate pe declanşare”)”

„1536 F-18 2nd Strike Starts – de asemenea, au fost lansate primele Tomahawks cu baza pe mare”

„Urmează mai multe (conform cronologiei)”

„În prezent, suntem curaţi în ceea ce priveşte OPSEC”

„Dumnezeu să fie cu luptătorii noştri”.

Înalţii oficiali ai securităţii naţionale a SUA au sisteme clasificate care trebuie utilizate pentru a comunica materiale secrete, precizează Reuters.

Directorul CIA, John Ratcliffe, a declarat marţi, în cadrul unei audieri în Senat, că Mike Waltz, consilierul pe probleme de securitate naţională, a creat grupul de chat pe Signal pentru coordonare neclasificată şi că echipele vor primi „informaţii mai departe pe parte superioară pentru comunicare pentru partea superioară”.

Waltz, într-un interviu acordat marţi la Fox News, a declarat că îşi asumă crearea grupului pe Signal. Dar Waltz a minimalizat dezvăluirea, spunând pe X: „Fără locaţii. Fără surse şi metode. FĂRĂ PLANURI DE RĂZBOI. Partenerii străini fuseseră deja informaţi că loviturile erau iminente”.

La audierea din Senat, Ratcliffe şi directorul national pentru informaţii Tulsi Gabbard au declarat că Hegseth este cel care determină ce informaţii din domeniul apărării sunt clasificate.

„Secretarul apărării este autoritatea iniţială de clasificare pentru DOD (Departamentul Apărării) în a decide ce informaţii ar fi clasificate”, a declarat Ratcliffe.

Întrebată dacă detalii despre loviturile asupra houthi, cum ar fi secvenţa şi momentul atacului, nu ar fi fost considerate clasificate, Gabbard a declarat: „Redirecţionez către secretarul apărării şi Consiliul Naţional de Securitate această întrebare”.

Hegseth nu a răspuns marţi seară la întrebarea dacă a declasificat informaţiile discutate în chat-ul Signal, spunând doar: „Nimeni nu trimite prin mesaj planuri de război şi asta este tot ce am de spus despre asta”. El şi-a exprimat în schimb mândria faţă de reuşita loviturilor. „Loviturile împotriva Houthi din acea noapte au fost de o eficienţă devastatoare. Şi sunt incredibil de mândru de curajul şi priceperea trupelor. Iar aceste atacuri sunt în curs şi continuă ca (ţintele) să fie afectate devastator”, a declarat Hegseth.

Armata americană a refuzat să ofere detalii de bază despre ofensiva din Yemen, inclusiv câte lovituri au fost efectuate, ce lideri de rang înalt au fost vizaţi sau ucişi şi chiar dacă operaţiunea are un nume.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

Share.
Exit mobile version