Senatorul Titus Corlăţean a anunţat, duminică seară, că a luat decizia de a candida pentru funcţia de preşesinte al PSD, pentru a revitaliza formaţiunea.

Titus Corlăţean a vorbit, duminică seară, la Antena 3, despre nevoia de revitalizare a PSD şi a precizat că a discutat de mai multe ori cu colegi de partid care-i împărtășesc viziunea.

„Discut cu colegii de foarte multă vreme, m-au căutat, sunt foarte mulţi oameni care împărtăşesc ideile de revitalizare a partidului, oameni corecţi, pregătiţi, educaţi, cu şcoala la zi, corectă, cu diploma pe masă, oameni cu credibilitate”, a afirmat Corlăţean, potrivit News.ro.

Acesta crede că PSD este „ţinut undeva pe margine” în actuala coaliţie şi este în prezent „undeva aproape de derizoriu“.

„Am luat decizia de a-mi asuma această responsabilitate de a candida la preşedinţia partidului”, a mai afirmat Corlăţean.

El consideră că PSD s-a îndepărtat de temele naţionale, esenţiale şi trebuie să se reîntoarcă la acestea şi să-şi facă vocea auzită.

În 19 iulie, Titus Corlăţean a declarat, întrebat de ce nu candidează la şefia PSD, că prioritară în partid nu este bătălia pe funcţii, ci de a genera o discuţie reală, el îndemnându-şi colegii să iasă şi să spună lucrurilor pe nume în interiorul partidului.

Editor : Liviu Cojan

Share.
Exit mobile version