Toţi salvamontiştii din Argeş sunt implicaţi, de sâmbătă după-amiază, alături de colegi ai lor din Sibiu, în recuperarea trupului unui turist care a murit după ce a căzut 200 de metri în Munţii Făgăraş, la Vârful Mircii. Zona este una foarte expusă şi dificilă. Astfel, turiştii sunt avertizaţi că, duminică, răspunsul la alte intervenţii ar putea fi întârziat.
”Toţi salvatorii montani ai Serviciului Public Judeţean Salvamont Argeş, structura profesionistă de salvare montană a Consiliului Judeţean Argeş, sunt, de ieri după-amiază, mobilizaţi într-o misiune dificilă în Munţii Făgăraş, la Vârful Mircii. Un turist a căzut aproximativ 200 de metri, accidentul fiind, din păcate, mortal”, au arătat reprezentanţii Salvamont Argeş.
Duminică dimineaţă, echipele Salvamont Argeş şi Salvamont Sibiu acţionează pentru recuperarea şi evacuarea trupului neînsufleţit.
”Zona este foarte expusă şi dificilă, iar salvatorii montani sunt pe munte de multe ore, după o noapte de intervenţie. Oboseala este mare, însă întreaga echipă rămâne concentrată asupra misiunii. În aceste condiţii, vă rugăm să înţelegeţi că eventualele intervenţii solicitate în alte zone pot avea un timp de răspuns mai mare decât în mod normal. Vă rugăm să nu vă supraestimaţi puterile, să evitaţi traseele dificile şi zonele expuse şi să vă planificaţi cu responsabilitate fiecare drumeţie. Salvatorii montani sunt oameni. Şi ei obosesc. Astăzi, toţi sunt acolo unde este cea mai mare nevoie de ei”, a arătat sursa citată.
