Circulația rutieră va fi întreruptă între orele 16:00 și 19:00, duminică, pe mai multe tronsoane de drum din Bulgaria, din apropiere de granița cu România, ca urmare a organizării unui miting, potrivit Poliției de Frontieră Giurgiu.
Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Giurgiu a fost informat prin Centrul Comun de Contact Giurgiu-Ruse cu privire la faptul că, în data de 18 mai 2025, pe teritoriul Bulgariei, se va desfășura un miting/marș. În acest context, circulația rutieră va fi oprită temporar, în intervalul orar 16:00 – 19:00, pe mai multe tronsoane de drum de pe teritoriul statului vecin.
Zonele (rutele) afectate de oprirea circulației sunt următoarele:
- Vidin, pe drumul E79, între orașele Vidin și Dunavtsi;
- Ruse, pe bulevardul Tutrakan 90 – până în sensul giratoriu de lângă benzinăria Shell;
- Silistra, pe strada 7 Septembrie, la intersecția cu strada Drastar;
- Durankulak – Șabla, pe drumul E87, satul Durankulak, după primul sens giratoriu.
În ceea ce privește traficul pe Podul Prieteniei, autoritățile bulgare au comunicat că, până la acest moment, nu s-a dispus întreruperea circulației în intervalul specificat. În prezent, pe partea bulgară a podului se derulează lucrări de reparație, în regim alternativ, cu timpi de tranzit de aproximativ 7 minute pe fiecare sens.
Poliția de Frontieră recomandă conducătorilor auto să se informeze din timp cu privire la condițiile de trafic, să manifeste răbdare și înțelegere și – acolo unde este posibil – să utilizeze rute alternative, pentru evitarea zonelor afectate de oprirea temporară a traficului.
Editor : Ș.R.