Transgaz a anunțat finalizarea și punerea în exploatare a conductei care va prelua gazele ce vor fi extrase din perimetrul offshore de producție Neptun Deep, din Marea Neagră, a celei care va alimenta cu gaze noua centrală de generare de energie electrică de la Mintia, de 1.800 MW, a declarat fostul ministru al Energiei și actualul eurodeputat PNL Virgil Popescu.

„«Pariul» pe care l-am făcut, ca ministru al Energiei, că proiectul de extragere a gazelor din Marea Neagră va fi unul de succes, se dovedește că este unul câștigător! Gazele din perimetrul Neptun Deep vor fi extrase în curând. O nouă etapă a acestui proiect energetic important a fost finalizată: Transgaz anunță punerea în exploatare a conductei care va prelua gazele ce vor fi extrase din perimetrul offshore de producție Neptun Deep. Strategia pe care am pregătit-o la minister, în parteneriat cu directorul Sterian, pentru a extinde rețeaua de transport a fost cea corectă și va aduce multiple beneficii țării noastre, dar și Uniunii Europene”, a scris Virgil Popescu, joi pe Facebook.

Citește și: Gazoductul Tuzla-Podişor, care preia gazele din Marea Neagră, este aproape gata. Sebastian Burduja: „Va fi recepţionat în 60 de zile”

El a reamintit că, în luna martie 2023 era semnat contractul de transport al gazelor naturale, iar astăzi acesta a fost onorat.

„Asta arată, fără doar și poate, că managementul companiei Transgaz este unul eficient, care ar trebui replicat și la alte companii în care statul este acționar majoritar. În contextul european, în care chiar astăzi la comisia ITRE, din care fac parte, s-a votat raportul care prevede eliminarea treptată a importurilor de gaze naturale din Rusia, țara noastră va fi un garant al securității energetice a Uniunii Europene și va putea să asigure consumul intern, iar ce rămâne să vândă la export”, a completat el.

Liberalul a avut un mesaj și pentru „băieții” suveraniști.

„Mai mult chiar, prin legea offshore, pe care am inițiat-o în 2022, statul român are drept de preempțiune asupra vânzărilor de gaze din Marea Neagră. Așa că am un sfat pentru «băieții» suveraniști: Dacă nu ați votat legea, mai ușor cu sloganul «Nu ne vindem țara». Și ca europarlamentar voi susține și iniția strategii prin care țara noastră, dar și UE, va fi independentă energetic”, a mai spus Popescu.

Totodată, europarlamentarul PNL/PPE a reamintit de lucrările la conducta Jupa-Prunișor care vor fi finalizate în curând, acesta fiind „un alt pariu care va fi câștigător, în ciuda neîncrederii unora”.

Citește și: Tunel forat cu laserul pe sub plaja de la Tuzla. Pentru ce va fi folosit

Transgaz a mai anunțat, într-un comunicat de presă, modificarea limitelor de funcționare ale SNT, începând cu data de 20 octombrie. Astfel, din 20 octombrie, volumul efectiv de gaze din sistem necesar funcționării optime a acestuia crește de la 85-88 milioane metri cubi la 92-95 milioane metri cubi. Pentru o stare normală a SNT, limitele cresc de la 78-85 sau 88-91 milioane mc la 85-92 sau 95-98 milioane mc.

Nivelurile de declanșare a stării de pre-alertă se majorează de la 73-78 sau 91-93 milioane mc la 80-85 sau 98-100 milioane mc, iar cele pentru starea de alertă – de la sub 73 sau peste 93 milioane mc la sub 80 sau peste 100 milioane mc.

Editor : Ana Petrescu

Share.
Exit mobile version