Departamentul de Justiție al SUA a anunțat vineri că trei persoane au fost inculpate la nivel federal pentru un complot iranian dejucat care îl avea ca țintă pe Donald Trump, transmite CNN. Doi dintre bărbați, Carlisle Rivera și Jonathon Loadholt, au fost arestați în New York, în timp ce al treilea, Farhad Shakeri, este încă în libertate, în Iran.

Procurorii susțin că Shakeri, ale cărui discuții au fost înregistrate, a fost însărcinat inițial de Corpul Gardienilor Revoluției din Iran să efectueze alte asasinate împotriva cetățenilor americani și israelieni în interiorul SUA.

La 7 octombrie, însă, oficialii IRGC i-au spus lui Shakeri să se concentreze doar asupra lui Trump, conform documentelor judiciare, și că are la dispoziție șapte zile pentru a formula un plan de asasinat.

Shakeri le-a spus anchetatorilor că, dacă nu reușea să elaboreze un plan în acest interval de timp, Gardienii Revoluției vor aștepta până după alegerile prezidențiale pentru a trece la acțiune, deoarece credeau că Trump va pierde.

Ceilalți doi bărbați acuzați, Carlisle Rivera și Jonathon Loadholt, care sunt cetățeni americani și sunt deja în spatele gratiilor, sunt acuzați că au ajutat guvernul iranian să supravegheze un alt cetățean american de origine iraniană. Aceștia s-au prezentat pentru prima dată în fața instanței joi, a declarat Departamentul de Justiție, și sunt reținuți în așteptarea procesului.

Acesta este un complot recent dezvăluit și marchează încă o presupusă tentativă de atentat la viața lui Trump de către regimul iranian. În luna iulie, New York Times scria că Statele Unite au avut informații privind un complot iranian de asasinare al lui Trump, ca răzbunare pentru moartea generalului iranian Qassem Soleimani, care a fost ucis în 2020 într-un atac american. Iar în august, un cetățean pakistanez, apropiat de Iran, a fost arestat și acuzat că plănuia să ucidă oficiali americani.

Editor : A.C.

Share.
Exit mobile version