Un american și doi australieni s-au dus în vacanță la surfing în apropiere de oraşul turistic Ensenada, la circa 90 de minute sud de graniţa SUA-Mexic, pe coasta Pacificului. Săptămâna trecută au fost dați dispăruți, iar după căutări au fost găsiți morți într-un puț. Autoritățile americane îi sfătuiesc pe americani să reconsidere călătoriile în Mexic.

Cele trei cadavre găsite în statul Baja California din Mexic sunt, cel mai probabil, ale turistului american şi ale celor doi australieni daţi dispăruţi săptămâna trecută, a declarat, sâmbătă, un oficial din regiune, citat de Reuters.

Autorităţile mexicane fac teste medico-legale după ce, vineri, cadavrele au fost găsite într-un puţ, în urma unei căutări de câteva zile pentru găsirea fraţilor australieni Callum (33 de ani) şi Jake Robinson (30 de ani) şi a americanului Carter Rhoad (30 de ani).

Cei trei se aflau în vacanţă la surfing, în apropiere de oraşul turistic Ensenada, la circa 90 de minute sud de graniţa SUA-Mexic, pe coasta Pacificului.

”Toate cele trei cadavre îndeplinesc semnalmentele pentru a presupune, cu un grad ridicat de probabilitate, că sunt americanul Carter Rhoad şi fraţii Robinson din Australia”, a declarat procurorul general din Baja California, Maria Elena Andrade.

Andrade a afirmat că, deşi cele trei cadavre au fost găsite într-o stare avansată de descompunere, pe fundul unui puţ de peste 15 metri adâncime, ”unele descrieri fizice ne dau această mare probabilitate”.

Baja California este unul dintre cele mai violente state din Mexic, deşi zona  Ensenada este considerată mai sigură. Departamentul de Stat din SUA îi sfătuieşte pe americani să reconsidere călătoriile în acest stat, din cauza crimelor şi a răpirilor.

Cei trei surferi au fost văzuţi pentru ultima dată în 27 aprilie şi au fost daţi dispăruţi câteva zile mai târziu, când autorităţile au declanşat căutări, cu ajutorul FBI.

Trei persoane au fost arestate până în prezent, afirmă oficialii. Un vehicul incendiat despre care se crede că era folosit de cei trei surferi a fost găsit în zonă.

Ipoteza preliminară a autorităţilor mexicane este că persoanele arestate au încercat să le fure maşina turiştilor şi când surferii au opus rezistenţă ei au fost împuşcaţi, iar trupurile lor au fost aruncate în puţ, a spus Andrade.

Un al patrulea cadavru, tot al unui bărbat, a fost descoperit în puţ, însă acesta se afla acolo de mai mult timp şi se crede că nu are legătură cu acest caz, a adăugat Andrade.

 

Editor : G.M.

Share.
Exit mobile version