Trei persoane fizice sunt urmărite penal de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție (Parchetul General) după ce au amenințat cu moartea magistrați români și membrii de familie a acestora. Este vorba de trei dosare distincte care vizează infracțiunea de instigare publică.
„Infracțiunile care fac obiectul celor trei dosare penale constau în fapte de îndemnare a publicului, prin intermediul unor mesaje scrise pe o platformă online, să săvârșească infracțiuni de omor/omor calificat/ultraj judiciar împotriva magistraților români și/sau a membrilor de familie ori a apropiaților acestora”, potrivit unui comunicat transmis de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.
Cele trei dosare penale au fost deschise în urma unui denunț formulat de Consiliul Superior al Magistraturii în septembrie 2025.
„Reţelele sociale abundă în luări de poziţie de o agresivitate fără precedent la adresa magistraţilor, în sensul instigării directe la săvârşirea unor infracţiuni grave sau a altor fapte antisociale împotriva acestora sau a membrilor familiilor lor. Mai mult, manifestări similare au avut loc şi în incinta instanţelor, chiar în sălile de judecată, conducând inclusiv la emiterea unor ordine de protecţie care să prevină materializarea unor fapte antisociale grave”, reclama CSM în luna septembrie.
CITEȘTE MAI MULTE AICI: CSM anunță că va sesiza procurorii pentru „fapte de instigare directă” împotriva magistraţilor sau a membrilor familiilor acestora
Editor : M.G.
