Un medic britanic în vârstă de 28 de ani, care făcea voluntariat în Ucraina, a pierdut un braț și un picior, după un posibil atac rusesc cu dronă, din 30 ianuarie. Eddy, al cărui nume de familie nu a fost dezvăluit, evacua oameni din orașul Pokrovsk, de pe linia frontului, când duba sa a fost atacată în timp ce se afla la volan, relatează The Independent.

El spune că își amintește „totul” despre atac, inclusiv cele trei flashuri luminoase care au apărut în jurul furgonetei și cum a realizat că piciorul său fusese „sfărâmat”, potrivit BBC. 

„Oricât ar încerca rușii să-și spele imaginea, la finalul zilei trimit drone împotriva mașinilor civile marcate, iar oamenii trebuie să știe asta”, este mesajul lui preluat de Solidrones. Automobilul era marcat clar ca mașină de evacuare. Oamenii din mașină au răni ușoare, dar Eddy a fost rănit grav, deoarece el era șoferul.

„Am încercat să bag mașina în viteză, dar piciorul meu stâng nu răspundea. Am încercat să iau de volan și simțeam că umărul meu se mișca, dar nu vedeam brațul mișcându-se pe volan. Atunci mi-am dat seama că era foarte grav”, a spus el.

Eddy, originar din Dorset, era în Ucraina de doi ani și jumătate, după ce lucrase anterior ca marinar pe superiahturi.

Inițial, Eddy plănuise să meargă în Ucraina alături de alți voluntari din străinătate, care au susținut Ucraina în invazia pe scară largă a Rusiei, în februarie 2022.

Totuși, după ce brutalitatea războiului a devenit evidentă, Eddy și-a recalculat opțiunile și, în octombrie 2022, a ajuns în Ucraina, alăturându-se eforturilor de voluntariat pentru a susține Kievul ca medic de război.

În ciuda rănilor suferite, el a spus că se simte „pozitiv” și nu are regrete, având o familie și o fină în Ucraina.

„Sunt pozitiv, sincer. Am o rețea extraordinară de suport în jurul meu. Este brațul meu stâng, piciorul meu stâng – eu sunt dreptaci.”

Întrebat dacă are regrete, Eddy a răspuns: „Niciunul. Am familie aici, am o fină. Am o viață aici și dacă asta înseamnă că trebuie să plătesc cu un braț și un picior pentru a o avea, fie ce-o fi.”

Pokrovsk a fost martorul unor lupte intense în ultimul an, aproximativ 100.000 de oameni părăsind zona din cauza bombardamentelor continue ale Rusiei.

Orașul minier se află la aproximativ 60 km (37 de mile) nord-vest de capitala regională Donetsk, pe care Moscova o consideră esențială pentru a prelua întreaga regiune Donbas.

Luni, un alt voluntar, britanicul James Wilton,  în vârstă de 18 ani, a fost ucis de o dronă rusă la câteva minute după ce a început prima sa misiune în Ucraina.

James Wilton, din Huddersfield, a călătorit în Ucraina la vârsta de 17 ani, fără experiență militară prealabilă, unde se spune că a primit un curs rapid de instruire din partea instructorilor ucraineni.

Dar prima sa misiune pe frontul de est al Ucrainei, pe 23 iulie 2024, a fost și ultima, după ce James și un camarad de arme s-au trezit vânați de mai multe drone rusești într-un câmp deschis, fără un loc în care să se adăpostească.

Editor : A.S.

Share.
Exit mobile version