Preşedintele american Donald Trump ameninţă joi Iranul că, dacă nu acceptă un acord cu privire la programul său nuclear, vor exista consecinţe ”foarte traumatizante”, în timp ce premierul israelian Benjamin Netanyahu îşi exprima un ”anumit scepticism” faţă de şansele încheierii unui acord, relatează AFP.
”Trebuie să se încheie un acord, altfel va fi foarte traumatizant, foarte traumatizant”, a declarat preşedintele american presei, la Casa Albă.
El a declarat că speră ca negocierile cu Iranul să se încheie cu succes peste o lună.
Trump give the Iranians a month to reach a deal.
This is nuts. pic.twitter.com/FSUMCtqJ2k— N B (@lovelynancie) February 12, 2026
”Le voi vorbi atât de mult timp cât doresc ei”, a declarat el, ameninţând că, în lipsa unui acord, va trece la ”faza doi”, care va fi ”foarte dură” pentru iranieni.
El a dat din nou exemplul bombardării de către Statele Unite a unor instalaţii nucleare în timpul Războiului de 12 zile lansat de Israel în iunie 2025.
Washingtonul şi Teheranul au anunţat că vor să continue negocierile, după o primă rundă în Oman, la 6 februarie.
GARANŢII CU PRIVIRE LA RACHETE ŞI GRUPĂRI ARMATE APROPIATE IRANULUI
”I-am transmis (lui Donald Trump) un anumit scepticism în priviţa calităţii oricărui acord cu Iranul”, a declaart, la rândul său, premierul israelian Benjamin Netanyahu, la o zi după ce a fost prtimit la Casa Albă de republican.
”Am spus că dacă un acord trebuie să fie obţinut neapărat, el trebuie să includă elemente care sunt foarte importante (…) pentru Israel”, a subliniat el.
”Nu este vorba doar despre problema nucleară, (ci) şi despre rachetele balistice şi (grupări armate) mandatare ale Iranului”, Hezbollahul libanez, Hamasul palestinian şi huthi din Yemen, a pledat Ntanyahu.
Problema rachetelor este o linie roşie a Israelului, care se află la 2.000 de kilometri de Iran.
Benjamin Netanyahu a confirmat preferinţa lui Donald Trump faţă de calea diplomatică, în pofida faptului că miliardarul în vârstă de 79 de ani a desfăşurat mijloace militare considerabile în apropierea Iranului.
Preşedintele republican crede că creează astfel ”condiţiile” care ar putea conduce la un ”acord bun” cu Teheranul, a constatat Benjamin Netanyahu.
”SĂ-I FIE RUŞINE” LUI HERZOG CĂ NU-L GRAŢIAZĂ PE NETANYAHU
După izbucnirea unei contestări reprimare în sânge de către autorităţile iraniene, la începutul lui ianuarie, Donald Trump şi-a multiplicat ameninţările la adresa Teheranului.
El a ”insistat” miercuri, în întâlnirea cu Netanyahu, asupra voinţei sale de a continua negocierile cu Iranul, în pofida faptului că poziţiile lor sunt foarte îndepărtate.
Această divergenţă de opinie cu privire la Iran nu l-a împiedicat pe preşedintele american să-şi declare din nou, joi, susţinerea faţă de Benjamin Netanyahu, în pofida faptului că este inculpat cu privire la corupţie în Israel.
Donald Trump a tunat că preşedintelui israelian Isaac Herzog ”trebuie să-i fie ruşine” că nu-l graţiază pe premier, aşa cum acesta a cerut.
Statele Unite insistă să includă problema rachetelor şi grupărilor susţinute de Iran în negocieri.
Însă Teheranul vrea să vorbească numai despre programul nuclear şi insistă să păstreze capacităţi de îmbogăţirea uraniului.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

